Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu nemulțumit de reacția Comisiei Europene la evenimentele de la Chișinău


Preşedintele Romaniei Traian Băsescu a declarat marți, la Bucureşti, la revenirea din vizita în Franța, că in discuţiile cu şeful statului francez și-a manifestat insatisfacţia faţă de modul în care Comisia Europeană a reacţionat la evenimentele care au avut loc la Chişinău după recentele alegeri parlamentare.
"Nu fac niciun secret din a vă spune că mi-am manifestat insatisfacţia pentru modul în care Comisia Europeană, spre deosebire de Parlamentul European, care a reacţionat foarte corect, mi-am manifestat insatisfacţia cu privire la modul în care Comisia Europeană a acţionat în acest caz", a spus Băsescu, citat de agentia Mediafax.

Potrivit sursei citate preşedintele Frantei, Nicolas Sarkozy ar fi spus la convorbirile cu omologul său de la Bucureşti că poziţia Franţei este de a sprijini întotdeauna un stat membru al Uniunii Europene.
XS
SM
MD
LG