Linkuri accesibilitate

Concluzii după întîlnirea Obama-Netanyahu la Washington


Observatorii politici pornesc de la premiza ca administratia Obama nu va reprezenta o modificare fundamentala in raporturile cu Israelul – angajamentul American fata de aliatul din Orientul Mijlociu, raminind puternic.

Dar exista totusi schimbari si nuante. Echipa presedintelui – in special consilierul pentru securitate nationala, generalul Jim Jones si trimisul special, George Mitchell se arata mai duri fata de Israel decit a fost cazul cu administratia Bush.

Iar in Israel exista temerea ca raporturile s-ar putea inrautati. Obama doreste un stat palestinian. Netanyahu vorbeste doar despre o “entitate” palestiniana. Statele Unite coopereaza cu regele Abdullah al Iordaniei pentru reactivarea initiativei saudite din 2003, care pornea de la premiza recunoasterii Israelului de catre toate statele arabe, dar doar dupa ce teritoriile palestiniene, siriene si libeneze ocupate vor fi fost retrocedate. Statele Unite doresc ca ambele parti sa faca pasi in directia reconcilierii. Israelul sa opreasca constructia de asezari evreiesti si sa renunte la avanposturi existente. In schimb se asteapta ca regimurile arabe sa deschida birouri comerciale in Israel si sa permita telecomunicatii si transport aerian intre Israel si tari arabe.

Probabil ca apropiatele vizite la Washington ale unor lideri egipteni si palestinieni vor ocaziona anunturi in directiile prezonizate de administratie. Netanyahu este insa mai curind preocupat de sistarea programului nuclear Iranian si nu exclude folosirea fortei militare, daca Occidentul nu actioneaza. Washingtonul crede ca doar rezolvarea problemei palestiniene poate antrena sprijin arab impotriva Iranului.

Premierul Israelului nu a facut nici un anunt la Casa Alba de natura sa dea de inteles ca doreste sa demareze relatia cu Barack Obama cu o concesie, de dragul bunelor raporturi. Este Obama mai dur cu Israelul? Depinde probabil de unghiul din care privim. Prin comparatie cu administratia Bush, da. Dar multi analisti cred ca Bush s-a aliniat intr-o prea mare masura perspectivei dreptei israeliene, din care provine premierul Netanyahu, pentru a fi considerat un reper. Ei spun doar ca Barack Obama readuce balanta catre o pozitie de echilibru, fara insa sa pericliteze alianta.
XS
SM
MD
LG