Sincer să fiu, nu ştiam că în R. Moldova se sărbătoreşte, pe 17 mai, Ziua lucrătorilor din domeniul culturii. Cu această ocazie, prim-ministrul în exerciţiu Zinaida Greceanîi le-a urat lucrătorilor sus-pomeniţi “multă sănătate, voinţă, perseverenţă în activitatea zilnică şi succese remarcabile întru prosperarea R. Moldova”.
Presupun că lucrătorii din domeniul culturii au fost măguliţi de felicitările premierului dar, pentru că sînt şi eu un fel de lucrător al culturii, aş face o precizare: de succese remarcabile oamenii de cultură au nevoie întîi de toate pentru afirmarea lor profesională, care, fireşte, poate să promoveze şi imaginea Moldovei în străinătate.
În mesajul său, premierul în exerciţiu spune că autorităţile Moldovei “acordă susţinere activităţilor din domeniul artelor plastice, muzeelor, bibliotecilor, reconstruiesc edificiile de mare valoare istorică ale mănăstirilor şi edificiile de cultură din teritoriu”. Nu sînt convins că salariile bibliotecarilor şi ale muzeografilor sînt mulţumitoare, dar să admitem că Guvernul investeşte, aşa cum susţine, în cultură. Aici mă simt obligat din nou să fac o precizare. Or fi mari investiţiile în muzică şi în arta plastică, în reconstrucţia mănăstirilor, în tot felul de mega-proiecte cum e, de pildă, “Caravela Culturii”.
Dar domeniul literaturii cum îl susţin autorităţile? Nu mă refer la scriitorii “canonici” şi comozi pe care o editură de stat îi tot publică, ci la scriitorii mai tineri, care sînt traduşi în Occident nu pe banii statului moldovenesc, ci pe banii unor fundaţii şi instituţii străine. Iată, de pildă, în curînd romanul unei tinere prozatoare din Moldova va fi tradus în Italia, fără contribuţia autorităţilor moldoveneşti. Sînt foarte mulţi scriitori din R. Moldova care sînt traduşi în străinătate, fără ca statul să-i ajute, autori care niciodată nu au beneficiat de sprijinul statului. Mai toate ţările din jur au fundaţii pentru promovarea literaturii autohtone în lume, numai R. Moldova nu are.
E posibil ca autorităţilor să nu le convină temele şi motivele pe care aceşti autori le preferă: traficul de fiinţe umane, sărăcia, degringolada tranziţiei. Mă tem că undeva sus încă nu s-a înţeles că predilecţia pentru aceste teme nu vine din dorinţa de a ponegri ţara, ci din nevoia sinceră ca ceva să se schimbe în sfîrşit. Arăţi răul, nu-l ignori, pentru că vrei să scapi de el.
Aşa că avem aici lucrători din cultură care nu prea au de-a face cu ajutorul autorităţilor şi care totuşi promovează imaginea Moldovei în lume. Şi poate că aşa e şi mai bine.
Presupun că lucrătorii din domeniul culturii au fost măguliţi de felicitările premierului dar, pentru că sînt şi eu un fel de lucrător al culturii, aş face o precizare: de succese remarcabile oamenii de cultură au nevoie întîi de toate pentru afirmarea lor profesională, care, fireşte, poate să promoveze şi imaginea Moldovei în străinătate.
În mesajul său, premierul în exerciţiu spune că autorităţile Moldovei “acordă susţinere activităţilor din domeniul artelor plastice, muzeelor, bibliotecilor, reconstruiesc edificiile de mare valoare istorică ale mănăstirilor şi edificiile de cultură din teritoriu”. Nu sînt convins că salariile bibliotecarilor şi ale muzeografilor sînt mulţumitoare, dar să admitem că Guvernul investeşte, aşa cum susţine, în cultură. Aici mă simt obligat din nou să fac o precizare. Or fi mari investiţiile în muzică şi în arta plastică, în reconstrucţia mănăstirilor, în tot felul de mega-proiecte cum e, de pildă, “Caravela Culturii”.
Dar domeniul literaturii cum îl susţin autorităţile? Nu mă refer la scriitorii “canonici” şi comozi pe care o editură de stat îi tot publică, ci la scriitorii mai tineri, care sînt traduşi în Occident nu pe banii statului moldovenesc, ci pe banii unor fundaţii şi instituţii străine. Iată, de pildă, în curînd romanul unei tinere prozatoare din Moldova va fi tradus în Italia, fără contribuţia autorităţilor moldoveneşti. Sînt foarte mulţi scriitori din R. Moldova care sînt traduşi în străinătate, fără ca statul să-i ajute, autori care niciodată nu au beneficiat de sprijinul statului. Mai toate ţările din jur au fundaţii pentru promovarea literaturii autohtone în lume, numai R. Moldova nu are.
E posibil ca autorităţilor să nu le convină temele şi motivele pe care aceşti autori le preferă: traficul de fiinţe umane, sărăcia, degringolada tranziţiei. Mă tem că undeva sus încă nu s-a înţeles că predilecţia pentru aceste teme nu vine din dorinţa de a ponegri ţara, ci din nevoia sinceră ca ceva să se schimbe în sfîrşit. Arăţi răul, nu-l ignori, pentru că vrei să scapi de el.
Aşa că avem aici lucrători din cultură care nu prea au de-a face cu ajutorul autorităţilor şi care totuşi promovează imaginea Moldovei în lume. Şi poate că aşa e şi mai bine.
