Linkuri accesibilitate

Ce este strategia de descentralizare ?


Victoria Cujbă: „mai mult de o treime din primăriile din R. Moldova sunt constituite în afara legii, ca excepţie de la lege”.


Strategia de Naţională de Descentralizare, un proiect supus acum unor intense consultări publice. Ce este de fapt? Calea unică spre modernizare, spre îmbunătăţirea administraţiei publice locale spre binele cetăţeanului, cum spune guvernarea? Sau o sperietoare, cum susţine opoziţia, o intenţie nechibzuită de a complica şi mai mult viaţa sătenilor în primul rând, astfel încât aceştia să viseze în continuare la pribegie prin ţări străine? Vom încerca să ne lămurim în acest sens, atât cât este cu putinţă într-o scurtă convorbire de dimineaţă, în compania dnei Victoria Cujbă, şef adjunct al Direcţiei politici de descentralizare a Cancelariei de stat.

Europa Liberă: În primul rând ce este Strategia de descentralizare, cum trebuie înţeles acest act, document de către reprezentanţii administraţiei publice locale şi, poate în primul rând, de omul simplu, de cele mai multe ori sătean?

Victoria Cujbă
Victoria Cujbă:
„Strategia de descentralizare este un document, un document de politică publică şi acest document stabileşte foarte clar cadrul general de activitate în domeniul administraţiei publice locale. Da fapt, aceasta presupune un cadru general, dar urmare căruia vor fi modificate, elaborare sau reeleborate un şir de acte normative şi legislative care să răspundă unor priorităţi stabilite în reforma de descentralizare şi să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei în primării, consilii locale, raionale, muncipale.”

Interviul matinal EL: cu Victoria Cujbă despre Strategia Națională de Descentralizare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:30 0:00
Link direct


Europa Liberă: Legile şi celelalte forme de reglementări, care să concretizeze reformele prevăzute de strategie vor veni aşa dar mai târziu, inevitabil, nu-i aşa?

Victoria Cujbă:
„Da, vor veni inevitabil gradual pe măsura implementării planului de acţiuni care este preconizat pentru implementarea strategiei.”

Europa Liberă: Strategia este deja destul de mult în dezbateri publice… Care sunt cele mai importante două - trei concluzii sau direcţii de reformă pe care le propun sau agreează cel mai mul cei care au participat la aceste consultări publice?

Victoria Cujbă:
„Aş putea menţiona că unanim în procesul de consultări publice s-a constatat că este necesară o îmbunătăţire a sistemului administraţiei publice locale, sunt evident necesare nişte îmbunătăţiri ale calităţii serviciilor prestate la nivel local; nu putem să facem abstracţie de capacităţile autorităţilor publice locale de a prelua acele competenţe de la nivel central la nivel local. De aceea, dacă punctăm foarte clar pornind de la reforma de descentralizare, noi trebuie să scoatem în evidenţa consolidarea capacităţii autorităţilor publice locale şi gradual să le transformăm în entităţi care să poată presat de sine stătător, autonom la nivel local servicii, nu să aibă o funcţie doar administrativă.”

Europa Liberă: Stringenta necesitate de a îmbunătăţi calitatea serviciilor publice pe care să le ofere le oferă sau ar trebui să le ofere administraţia cetăţenilor… Haideţi să dăm un exemplu concret: cum ar simţi cetăţeanul că un serviciu concret sau altul s-a îmbunătăţit în urma eventualei reforme?

Victoria Cujbă:
„Putem să menţionăm chiar existenţa unor anumite servicii la nivel local, existenţa unor servicii mai aproape de săteni, existenţa unor servicii prin intermediul guvernării electronice sau accesul la nişte servicii nemijlocit în localitatea unde este populaţia şi acest număr de servicii trebuie să existe, calitativ în primul rând să fie extinse, şi ar fi foarte necesar ca să fie implicată toată populaţia, toţi cetăţenii, autorităţile, societatea civilă, să gestioneze acele bunuri, acele fonduri la nivelo local.”

Europa Liberă: Dvs. spuneaţi într-un interviu că în Strategie este prevăzut un capitol aparte cu privire la consolidarea capacităţilor administrative ale Administraţiei Publice Locale, dar nu o reformă administrativ-teritorială…. Dar, se pare că sugeraţi totodată Dvs., dacă membrii comunităţilor vor dori şi vor găsi justificat economic şi nu numai, atunci reformarea administrativ – teritorială va fi posibilă… Cum vedeţi însă la modul practic aşa ceva? Leova şi Cahul, de exemplu vor dori să se unească şi să fie un fel de judeţ, iar Taraclia, dacă va dori va rămâne raion micuţ, cum se va proceda în acest caz?

Victoria Cujbă:
„Această strategie categoric nu presupune nişte reforme impuse, dar presupune nişte răspunsuri la iniţiative locale. Şi pentru ca să nu interpretăm greşit proiectul strategiei de descentralizare, într-adevăr trebuie să menţionăm că strategia prevede un capitol aparte „consolidarea capacităţilor administrative a administraţiei publice locale”, dar nu o reformă administrativ-teritorială.

Acele accente care sunt plasate privind utilizarea unor instrumente, mecanisme de cooperare, cooperare a eforturilor administraţiei publice locale şi dacă comunităţile vor considera necesar şi vor justifica eficienţa economică de cooperare, atunci desigur că aceste concepte vor fi susţinute şi vor fi propuse modele alternative, vor fi date curs la iniţiativele locale, deci ca să reuşim să fortificăm capacităţile primăriilor şi prin implementarea unor anumite modele, dar numaidecît agreate în comun, prin consens. Nicidecum nu vor fi implementate nişte reforme de sus în jos sau nişte reforme care să vină în contradicţie cu necesităţile, cu solicitările din teritoriu.”

Europa Liberă: Deci dv, vreţi să spuneţi, să sugeraţi că se va face aşa cum va dori comunitatea X sau comunitatea Y, şi nu cum se va considera că este raţional, rezonabil la nivelul puterii centrale...

Victoria Cujbă:
„Orice modificare, orice modificare a limitelor teritoriale poate fi numai în baza unor consultări prealabile, eventual vor fi toate instrumentele de comunicare utilizate. Şi atunci noi putem să propunem careva modele alternative de consolidare a capacităţilor, dar aceasta va fi urmare a unor consultări şi urmare a deciziei populaţiei la nivel local.”

Europa Liberă: Opoziţia, prin aprecierile ex-preşedintelui Vladimir Voronin, prezintă Strategia naţională de descentralizare – pusă acum pe masa unor intense dezbateri publice - drept un preludiu al planului de închidere a unei treimi din primării şi, în consecinţă, de distrugere a unui număr considerabil de sate…

Victoria Cujbă:
„Eu sunt funcţionar public şi nu aş vrea să fac unele comentarii politice. Dar în calitate de funcţionar public şi la nivel profesionist vreau să menţionez că atunci cînd s-a lucrat asupra proiectului de strategiei s-a făcut la început o diagnostică reală a situaţiei în administraţia publică locală şi pur şi simplu, în parte întîi a strategiei, este menţionat, nu ca problemă, da ca o constatatre reală, existenţa unei fragmentări excesive în R. Moldova în domeniul administraţiei publice locale. Este evident acest lucru, dar este interpretat greşit în contextul alegerilor locale sau este utilizat ca platformă speculativă. Nu este nici pe departe aceste accente puse în strategia de descentralizare.

Este constatat că mai mult de o treime din primăriile din R. Moldova sunt constituite în afara legii, ca excepţie de la lege, pînă la 1500 de populaţie, dar avînd în vedere acest raţionament de eficienţă sau alte raţionamente, noi putem să spunem că nu contează – o primărie fiind şi de cinci sute de locuitori, dacă ea are un management calitativ, dacă are toate şansele de a deveni pentru comunitate acea entitate care să dezvolte această comunitate, atunci nici pe de parte nu se pun accentele pentru acele primării. Dar noi trebuie să luăm în calcul bunele practici şi atunci noi facem trimitere în strategie la bunele practici.

Nu există un acquis comunitar în domeniul descentralizării, dar există unele experienţe în ţarile avansate care deja au implementat aceste reforme şi atunci noi facem informativ nişte comparaţii, nişte trimiteri şi populaţia din R. Moldova trebuie să cunoască, noi trebuie să fim mai informaţi, noi nu trebuie să ignorăm acele bune practici şi trebuie de comun să vedem care ar fi calea noastră, noi avem un parcurs specific...”

Europa Liberă: Vorbind despre particularităţi specifice ale Republicii Moldova … Iată că şi dl Voronin, şeful opoziţiei, vorbeşte despre sate ca despre ceva ce trebuie cu o istorie aparte şi care nu trebuie atinse…. Poate că într-adevăr satele moldoveneşti sunt un fel de „vacă sfântă” la care nu trebuie să se umble iată cu fel de fel de reforme care le-ar pune în pericol, chiar dacă se face în numele raţionalului economic, eficienţei administrării ş.a.m.d. ? V-aţi ciocnit de astfel de opinii în cadrul consultărilor?

Victoria Cujbă:
„În cadrul consultărilor publice sunt expuse opinii uneori contradictorii în aceeaşi sală, dar majoritatea sunt pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii la nivel local. Toţi, unanim, sunt de părerea că este necesară consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale, dar să vedem în care formulă, aceasta este principal. Şi noi acuma, în cadrul consultărilor pubilice, vrem foarte mult să colectăm toate sugestiile, toate opiniile, recomandările, să examinăm minuţios aceste idei şi ulterior să venim cu nişte propuneri consolidate sau să îmbunătăţim acest proiect al strategiei.

Şi noi suntem foarte bucuroşi că este vizitat acest site oficial pentru descentralizare şi că acest document care este plasat pe el este în vizorul opiniei publice, îi încurajăm pe toţi să vină cu propuneri, deoarece în final acest document va fi acel document agreat de toţi, atunci cînd va fi propus pentru aprobare guvernului, parlamentului, trebuie să fie un document de consens.”

Europa Liberă: Un primar de la sat ar putea întreba totuşi la ce bun toate astea dacă nu există o autonomie reală financiară a localităţilor. I-am auzit nu o dată pe primari zicînd că aceasta este lucrurl cu care trebuie să se înceapă...

Victoria Cujbă:
„În cadrul strategiei sunt definite sau structurate mai multe domenii de intervenţie sau domenii de acţiuni. Respectiv, domeniul de descentralizare a serviciilor şi competenţelor, domeniile de la care pornim. Ulterior, descentralizarea financiară, descentralizarea patrimonială, dezvoltarea locală, capacitatea administrativă a administraţiilor publice locale, capacitatea instituţională şi democraţia, etica, drepturile omului şi egalitatea de gen. Toate aceste domenii în corelare unul cu altul trebuie să conducă la îmbunătăţirea situaţiei în domeniul administraţiei publice locale.”

Europa Liberă: Există vreo localitate, vreun raion care să poată supravieţui doar pe propria cheltuială, ca să spune aşa?

Victoria Cujbă:
„Nu, categoric nu. Noi putem să aducem analizeze recente care denotă că majoritatea primăriilor din R. Moldova există în baza finanţărilor de la nivel central. Dar pentru a asigura o autonomie locală noi trebuie să extindem atît baza de venituri care sunt generate în teritoriu, noi trebuie să contribuim ca realizarea competenţelor să nu fie în dependenţa foarte mare de transferurile de la bugetul de stat şi astfel să aibă un grad mai îanlt de autonomie locală.

Dar toate acestea trebuie realizate în paralel cu consolidarea capacităţilor – atît a resurselor umane, a resurselor instituţionale, resurselor materiale, baza socială, baza economică în comunităţile noastre sau în satele noastre cum spunem noi. Doar satele noastre merită o viaţă mai bună, noi vedem în ce stare deplorabilă sunt.

Europa Liberă: Dnă Cujbă, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG