În spaţiul ciudat-miraculos al statalităţii moldoveneşti simplii muritori muncesc mult şi fără rost. Se munceşte pe brînci, o veşnicie, iar bunăstarea rămîne o himeră şi după pensionare. Se munceşte în temei pentru supravieţuire, pentru obţinerea lucrurilor de primă necesitate, nu pentru o soartă aurită şi o viaţă frumoasă. Aici simplii muritori nu-şi plănuiesc viitorul, ei trăiesc cu ziua de azi.
Cum e posibil să munceşti atîta şi să nu ai parte de un trai decent? Unii se înghesuie pînă la moarte în nişte garsoniere strîmte. Problema metrilor pătraţi vitali e una eternă aici! Pe de o parte, spaţiul acesta e viciat de sărăcie. Salariile sînt mici şi, chiar dacă ai lucra zece vieţi, tot nu ai acumula suficienţi bani pentru a trăi omeneşte.
Cunosc mai mulţi învăţători din provincie care alternează profesoratul cu agricultura. Nu ar avea ce să pună în gură, dacă ar miza numai pe salariile de învăţător. Dar nici să abandoneze şcoala nu se încumetă. Au nevoie şi de acel salariu. În consecinţă, nu predau nici lecţiile ca lumea, nici agricultură serioasă nu fac.
Dar ce orizont de aşteptare are omuleanul crispat, care deunăzi, într-o emisiune televizată, a spus că s-a săturat de muncă, de munca care poate ucide şi un cal? Asta e atitudinea compatrioţilor noştri faţă de o muncă eternă, care nu dă rezultate şi nu oferă nimic în afară de plata facturilor şi cumpărarea alimentelor. Nu e doar o stare de spirit recentă. Amintiţi-vă de mai vechea zicală “rabota ne volk, v les ne ubejit!”
Uneori am impresia că spaţiul acesta e blestemat, pentru că, pe alte meridiane, moldovenii noştri nu numai că au salarii mai bune, dar parcă şi mai bine lucrează.
Fireşte, altă mîncare de peşte sînt oamenii-de-curînd-înavuţiţi, care nu se ştie cum s-au îmbogăţit în anii tranziţiei.
Aşa că, de 1 mai, nu vor veni mii de oameni muncitori în Piaţa Marii Adunări Naţionale să scandeze lozinci optimiste. Nici pe vremea lui Brejnev mulţi dintre cei care participau la demostraţiile de 1 mai nu erau foarte fericiţi…
Cum e posibil să munceşti atîta şi să nu ai parte de un trai decent? Unii se înghesuie pînă la moarte în nişte garsoniere strîmte. Problema metrilor pătraţi vitali e una eternă aici! Pe de o parte, spaţiul acesta e viciat de sărăcie. Salariile sînt mici şi, chiar dacă ai lucra zece vieţi, tot nu ai acumula suficienţi bani pentru a trăi omeneşte.
Cunosc mai mulţi învăţători din provincie care alternează profesoratul cu agricultura. Nu ar avea ce să pună în gură, dacă ar miza numai pe salariile de învăţător. Dar nici să abandoneze şcoala nu se încumetă. Au nevoie şi de acel salariu. În consecinţă, nu predau nici lecţiile ca lumea, nici agricultură serioasă nu fac.
Dar ce orizont de aşteptare are omuleanul crispat, care deunăzi, într-o emisiune televizată, a spus că s-a săturat de muncă, de munca care poate ucide şi un cal? Asta e atitudinea compatrioţilor noştri faţă de o muncă eternă, care nu dă rezultate şi nu oferă nimic în afară de plata facturilor şi cumpărarea alimentelor. Nu e doar o stare de spirit recentă. Amintiţi-vă de mai vechea zicală “rabota ne volk, v les ne ubejit!”
Uneori am impresia că spaţiul acesta e blestemat, pentru că, pe alte meridiane, moldovenii noştri nu numai că au salarii mai bune, dar parcă şi mai bine lucrează.
Fireşte, altă mîncare de peşte sînt oamenii-de-curînd-înavuţiţi, care nu se ştie cum s-au îmbogăţit în anii tranziţiei.
Aşa că, de 1 mai, nu vor veni mii de oameni muncitori în Piaţa Marii Adunări Naţionale să scandeze lozinci optimiste. Nici pe vremea lui Brejnev mulţi dintre cei care participau la demostraţiile de 1 mai nu erau foarte fericiţi…
