Am văzut un reportaj duminical la nu mai ţin minte ce post de televiziune. O reporteriţă cutreiera spaţiile verzi ale capitalei şi îi întreba pe oamenii care făceau frigărui acolo de ce au ales această îndeletnicire de Paşti.
Mi s-a întipărit în memorie un omulean de vreo 55-60 de ani, lehămetit, obosit, cu fruntea încreţită de griji, care a spus următoarele: “M-am săturat di lucru! Lucrul şî pi un cal îl ucidi!”
Brusc, am avut o revelaţie. Păi, această stare de spirit nu e nici pe departe una insolită în spaţiul nostru miraculos-ciudat. Ba chiar e cvasi generalizată. Viaţa, pentru simplii muritori de aici, e o muncă interminabilă, istovitoare şi inutilă. Toată viaţa munceşti pe brînci ca, ajungînd la pensionare, să constaţi că mai trebuie să munceşti ca să nu mori de foame. E un travaliu istovitor.
Aşa stînd lucrurile, sărbătoarea, pentru aceşti sclavi ai rutinei, e mai degrabă o clipă de relaxare într-o perioadă agitată, tensionată. Omul istovit îşi ia un răgaz, îşi ţine răsuflarea. În loc să se gîndească la semnificaţia sărbătorii, el se odihneşte din plin, căci mîine reîncepe travaliul. Şi bineînţeles mănîncă pe săturate. Căci nu se ştie cînd va mai avea o masă atît de copioasă!
Să ne mire că, în primele zile după Paşte, zeci de oameni au ajuns la spital cu intoxicaţii acute în urma exceselor de mîncare?
Modul de viaţă influenţează conştiinţa. Putem, fireşte, să ne imaginăm că cel pentru care viaţa e o muncă sisifică se gîndeşte mereu de Paşti la cele sfinte. Mă tem însă să nu fie totul mai prozaic. Nu cumva el îşi ia pur şi simplu un respiro?
Mi s-a întipărit în memorie un omulean de vreo 55-60 de ani, lehămetit, obosit, cu fruntea încreţită de griji, care a spus următoarele: “M-am săturat di lucru! Lucrul şî pi un cal îl ucidi!”
Brusc, am avut o revelaţie. Păi, această stare de spirit nu e nici pe departe una insolită în spaţiul nostru miraculos-ciudat. Ba chiar e cvasi generalizată. Viaţa, pentru simplii muritori de aici, e o muncă interminabilă, istovitoare şi inutilă. Toată viaţa munceşti pe brînci ca, ajungînd la pensionare, să constaţi că mai trebuie să munceşti ca să nu mori de foame. E un travaliu istovitor.
Aşa stînd lucrurile, sărbătoarea, pentru aceşti sclavi ai rutinei, e mai degrabă o clipă de relaxare într-o perioadă agitată, tensionată. Omul istovit îşi ia un răgaz, îşi ţine răsuflarea. În loc să se gîndească la semnificaţia sărbătorii, el se odihneşte din plin, căci mîine reîncepe travaliul. Şi bineînţeles mănîncă pe săturate. Căci nu se ştie cînd va mai avea o masă atît de copioasă!
Să ne mire că, în primele zile după Paşte, zeci de oameni au ajuns la spital cu intoxicaţii acute în urma exceselor de mîncare?
Modul de viaţă influenţează conştiinţa. Putem, fireşte, să ne imaginăm că cel pentru care viaţa e o muncă sisifică se gîndeşte mereu de Paşti la cele sfinte. Mă tem însă să nu fie totul mai prozaic. Nu cumva el îşi ia pur şi simplu un respiro?
