Linkuri accesibilitate

Tbilisi: opoziţia georgiană reia protestele împotriva preşedintelui Saakashvili


La Tbilisi, în jur de 10 mii de oameni au reluat marti seara protestele antiguvernamentale la care cer demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili. Protestatarii au improvizat câteva celule de închisoare în centrul capitalei georgiene pentru a-şi ilustra acuzaţiile că Georgia s-ar fi transformat într-un stat poliţienesc sub Saakaşvili. Demonstraţiile începute pe 9 aprilie fuseseră suspendate vineri pe perioada Paştelui ortodox. Liderii opoziţiei ameninţă cu proteste în fiecare seară până când vor obţine demisia preşedintelui Saakaşvili, acuzat de măsuri antidemocratice, eşecuri economice şi războiul dezastruos cu Rusia de vara trecută.
XS
SM
MD
LG