Linkuri accesibilitate

"Veniţi şi luaţi Lumina" de la Vladimir I şi Vladimir II


"Tradiţia comunistă" a aducerii Focului Haric la Chişinău în sîmbăta Paştelui

Agenţia Moldpres a relatat pe larg despre aducerea Focului Sfint în sîmbata Învierii la Catedrala Mitropolitana "Naşterea Domnului" din Chişinău. Motivul relatării a fost nu atît sosirea de la Ierusalim a Focului Haric, transportat de Episcopul Petru de Hîncu, vicatul Chisinaului şi al Întregii Moldove, cît prezenţa la eveniment a Presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a presedintelui Parlamentului, Marian Lupu şi a premierului Zinaida Greceanii.
Religia este opiul maselor - Karl Marx





Atent la subtilităţile evenimentului religios şi, prin forţa împrejurărilor, monden, corespondentului Moldpres nu i-a scăpat recunoştinţa profundă a vicarului Chisinaului si al Intregii Moldove pentru conducerea de vîrf a ţării. Episcopul Petru de Hîncu a ţinut să multumeasca în cuvinte înflăcărate pentru stima comuniştilor faţă de valorile creştine şi pentru susţinerea în aducerea la Chişinău a Focului Haric.
Sublimă pentru credincios, religia este utilă pentru politician - Lucreţiu











Şeful statului, Vladimir Voronin, a declarat că aducerea Focului Haric la Chişinău în sîmbata Paştelui a devenit deja o tradiţie. "Aceasta lumina trebuie să ne facă mai buni şi mai uniţi", a opinat Preşedintele ţării.

Cei dintîi vor fi cei din urmă - Matei 20






Primul a aprins lumînarea de la Focul Sfint Înalt prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, dupa care Lumina a fost preluată de Vladimir Voronin. Ierarhii, preoţii şi călugarii au adus Lumina Sfîntă, în seara aceleiaţi zile, în bisericile şi mânăstirile din toate localităţile republicii.






Lumînările cu care se ia Lumina de la preot în noaptea Invierii nu se aruncă, ci se aprind în faţa icoanei, în caz de supărare mare, la necazuri sau cînd omul se află în mari dificultăţi, relatează obscurantist Moldpres. Se spune, Moldpres nu a putut verifica din surse sigure, că lumina acestora este mai aproape de rai decit orice alta lumina.




Scoop-ul evenimentului l-a avut desigur TeleRadioMoldova care, în capacitatea sa de instituţie publică, a diseminat mesajul politico-pascal al comuniştilor mesianici şi al clerului mercenar.
Previous Next

XS
SM
MD
LG