Linkuri accesibilitate

O inovație fiscală


Returnarea surplusului fiscal în decurs de 3 ani.

Remarc cu satisfacţie că în ultima vreme cinovnicii autohtoni încearcă parcă să ne facă viaţa mai frumoasă prin eficientizarea şi simplificarea unor proceduri cu care ne ciocnim zilnic.

Bunăoară, din noiembrie 2008, în cadrul Camerei de Licenţiere a Moldovei, e implementată procedura de prezentare şi eliberare a actelor în baza ghişeului unic. Hotărîrea privind implementarea ghişeului unic a fost aprobată de Guvern în scopul simplificarii procedurii de obţinere a licenţelor.

Acum, iată, ni se propune o nouă inovaţie. Vorba e că unele persoane asigurate transferă în bugetul asigurărilor sociale contribuţii individuale mai mari decît se cuvine. Asta mai ales atunci cînd persoanele cumulează mai multe funcţii remunerate şi transferă contribuţii de la fiecare loc de muncă. Inovaţia guvernului e de-a dreptul revoluţionară: persoanele cărora le-au fost reţinute impozite în plus vor putea solicita de acum încolo returnarea surplusului în decurs de trei ani! Adică subdiviziunea Casei Naţionale de Asigurări Sociale e dispusă să aştepte tocmai 3 ani (!) cererea prin care soliciţi returnarea banilor plătiţi în plus.

Ce să spun? Inovaţia cu pricina merită lauda noastră. Într-adevăr, absorbiţi de vîltoarea cotidianului, mulţi simpli muritori au nevoie de timp ca să scrie această cerere. Acum ei pot dormi liniştiţi. Pot cere returnarea banilor plătiţi în plus şi peste un an, şi peste doi-trei ani!

Însă, dacă mă gîndesc mai bine, inovaţia ar fi putut fi şi mai fascinantă. Nu ar fi oare şi mai fain ca instituţiile de rigoare să nu mai aştepte luni de zile cererile oamenilor şi să le dea de bunăvoie acestora banii plătiţi în plus? Să constate că omului cutare trebuie să i se returneze x lei şi imediat să-l invite pe x să-şi ia banii, fără ca acesta să scrie cereri. Zic asta pentru că am convingerea că mulţi dintre oameni ar vizita, în acest caz, mult mai repede subdiviziunile Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG