Linkuri accesibilitate

Biroul Avocaților Publici va apăra gratuit persoanele reținute de poliție


 Avocatul Maxim Belinschi
Avocatul Maxim Belinschi

Interviu cu avocatul Maxim Belinschi, vice-președinte al Amnesty International Moldova

Colaboratorii politiei incalca flagrant Codul de procedura penala, operand arestari in plina strada, fara a se legitima ei insisi, fara a stabili in prealabil identitatea celor retinuti si fara a le prezenta un act de punere sub acuzatie, constata avocatul Maxim Belinschi, cu referinta la cazurile inregistrate in ultimele cateva zile. Aceasta stare de lucruri este cu atat mai grava, cu cat in foarte multe din aceste cazuri a fost vorba de minori.

Politia era obligata ca pe parcursul a maxim o ora sa acorde persoanelor retinute asistenta unui avocat din oficiu si sa le instinteze parintii sau rudele.

Politistii care nu respecta aceste obligatii legale pot fi trasi la raspundere disciplinara, ca urmare a unei plangeri depuse la Ministerul Afacerilor Interne, sau la raspundere penala, pentru depasirea atributiilor de serviciu in cazul de fata. Pentru asta, parintii sau rudele celor arestati urmeaza sa se adreseze cu o solicitare de pornire a urmaririi penale impotriva acestor colaboratori de politie, mai ales daca sunt persoanele respective au fost maltratate sau supuse torturii. In cazul in care autoritatile nu vor raspunde acestor cereri, statul va fi recunoscut culpabil la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO), dar pentru asta urmeaza a fi parcurse toate caile legale de atac la nivel national. Cei ai caror copii, soti sau rude se presupune ca au fost arestati, trebuie sa se adreseze in scris organelor de ancheta, obligate sa informeze solicitantii cu privere la locul aflarii persoanelor cautate. Orice refuz sau raspuns mincinos serveste temei pentru o actiune in instanta, a precizat Maxim Belinschi.

Toti cei care au nevoie de un avocat se pot adresa la Biroul Avocatilor Publici, care s-a angajat sa apere gratuit persoanele retinute in legatura cu actiunile de protest din ultimele zile, birou care poate fi gasit in cladirea de pe strada Alecu Russo nr.1, la intersectia cu bulevardul Moscovei.

Maxim Belinschi a mai atras atentia ca declaratiile politiei, care pretinde ca pana in prezent toti minorii retinuti au fost pusi in liberatate, nu corespund adevarului, pentru ca aseara biroul de la Chisinau al Amnesty International a inregistrat cererile de asistenta ale unor parinti ai căror copii se afla inca in arest.
XS
SM
MD
LG