Linkuri accesibilitate

Summit G 20 la Londra


Spre o aplanare a divergențelor în vederea redresării economice mondiale

Liderii din G20 caută căile optime pentru revigorarea economiei globale şi întărirea sistemului financiar ca să prevină repetarea unor astfel de crize pe viitor. Înainte de summit, printre participanţi mai rămâneau destule divergenţe, dar există şi semnale că este posibilă găsirea unui limbaj comun în chestiuni cum ar fi stimulente suplimentare pentru relansarea economiei, reglementări mai aspre pentru pieţele financiare, dublarea bugetului Fondului Monetar Internaţional până la cel puţin 500 de miliarde de dolari, ajutoare mai multe pentru ţările în dezvoltare.

Înaintea summit-ului, principalele divergenţe s-au manifestat între tabăra reprezentată de Franţa şi Germania, care dorește un control mai sever asupra sistemului financiar, şi cea a Marii Britanii cu Statele Unite, care crede că actuala criză poate fi depăşită prin cheltuieli bugetare suplimetare. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy avertizase că va părăsi întâlnirea G20, dacă nu se ajunge la înţelegeri concrete.

Dar preşedintele american, Barack Obama a spus că divergenţele dintre participanţi au fost cu mult exagerate şi că este sigur de consensul printre cei prezenţi asupra nevoii de conlucrare.

La Londra, se aşteaptă astăzi noi manifestări de protest împotriva summit-ului, după ce ieri în centrul financiar al capitalei britanice au protestat în jur de 5 mii de oameni, unii rămânînd în stradă şi în cursul nopţii. Poliţia spune că un om şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit în timpul manifestațiilor de ieri. Ele au fost în general paşnice, chiar dacă unii protestatari au atacat sediul unei bănci şi au intrat în altercaţii cu poliţia, 32 de oameni fiind arestaţi.

Printre demonstranţi se află mulţi anti-capitalişti, activişti pentru apărarea mediului şi anarhişti, care spun că vor schimbarea modului de funcţionare a economiei mondiale.

Din grupul G20 fac parte cele mai puternice economii, care formează împreună 90 la sută din volumul economiei mondiale, 80 la sută din schimburile comerciale internaţionale şi o treime din populaţia lumii. Dar multe ţări în dezvoltare sunt nemulţumite că au fost trecute cu vederea.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG