A incheia sau a nu incheia un acord cu Fondul Monetar International, asta pare a fi dilema momentului la Bucuresti. Si -- pusa in contextul ultimelor decenii --e o dilema in care e greu de descifrat cine are dreptate. Daca, de exemplu, Fondul Monetar International ar trebui sa dea gir politicilor economice ale administratiei Obama -- asa cum o va face in cazul in care imprumutul Romaniei ar fi contractat -- nu ar mai ramine mare lucru din incercarile presedintelui american de a stimula economia. Preponderenta ar capata disciplina fiscala si prudenta, adica exact ce Obama spune ca nu trebuie sa preocupe pe termen scurt. Dar fireste America este unul dintre motoarele economiei mondiale si i se aplica reguli distincte. In plus, desi filozofia Fondului e de sorginte americana, Statele Unite nu au stralucit prin a promova pe plan intern ceea ce FMI propovaduieste pentru tari in curs de dezvoltare.
In consecinta, a lua sau a nu lua un imprumut, in conditii care ar putea gitui economia Romaniei, cind ea se cere relansata este o dilema reala, in masura in care ar exista solutii alternative viabile. Or nici asta nu e clar. Daca guvernantii Romaniei ar purta o dezbatere substantiala in legatura cu dilema economica a momentului, ei ar merita aprecieri si voturi. Dar nu o fac. Amenintarea crizei si perspectiva revenirii la anii in care Fondul facea legea au un efect paradoxal asupra celor care conduc Romania. Nu voci de specialisti autorizati domina dezbaterea, ci improvizatii populiste, insotite des de invective. Cu variatiuni de limbaj, in functie de stacheta pretentiilor culturale, de la presedinte si pina la opozitie si trecind prin Parlament, insultele tin loc de substanta.
Liderul PSD, Mircea Geoana isi aminteste probabil de anii in care -- ambasador fiind la Washington -- avea de promovat replici de moment ale diverselor guverne, fara sa existe insa un proiect economic romanesc clar conturat. In calitate de ziarist am relatat ani de-a rindul despre negocierile Romaniei cu Fondul Monetar International si ceea ce m-a frapat in toti acei ani era ca de la nici o oficialitate si nici un guvern nu puteai afla cum vad ei dezvoltarea Romaniei pe termen mediu si lung, dincolo de ceea ce Fondul cerea pe termen scurt. De unde si senzatia de improvizatie cu care nu se puteau angaja negocieri serioase. Rezultatele erau ca si acum marcate de neincrederea creditorilor internationali in capacitatea autoritatilor romane de a gestiona etic si eficace dezvoltarea tarii.
Economia Romaniei a avut sansa continuitatii responsabile la conducerea Bancii Nationale. Altfel insa nu a existat si nu exista un proiect economic propriu, care sa depaseasca circumstantele momentului. Si cind nu ai un plan, invectivele ramin sa dea poporului falsa senzatie ca se face ceva. Poate de aceea, Romania nu mai are nevoie de lideri care sa semene cu vreun cel mai redus numitor popular comun. Alegatorii ar trebui sa opteze pentru lideri cu care ne-am dori sa ajunga sa semene copiii nostri .
In consecinta, a lua sau a nu lua un imprumut, in conditii care ar putea gitui economia Romaniei, cind ea se cere relansata este o dilema reala, in masura in care ar exista solutii alternative viabile. Or nici asta nu e clar. Daca guvernantii Romaniei ar purta o dezbatere substantiala in legatura cu dilema economica a momentului, ei ar merita aprecieri si voturi. Dar nu o fac. Amenintarea crizei si perspectiva revenirii la anii in care Fondul facea legea au un efect paradoxal asupra celor care conduc Romania. Nu voci de specialisti autorizati domina dezbaterea, ci improvizatii populiste, insotite des de invective. Cu variatiuni de limbaj, in functie de stacheta pretentiilor culturale, de la presedinte si pina la opozitie si trecind prin Parlament, insultele tin loc de substanta.
Liderul PSD, Mircea Geoana isi aminteste probabil de anii in care -- ambasador fiind la Washington -- avea de promovat replici de moment ale diverselor guverne, fara sa existe insa un proiect economic romanesc clar conturat. In calitate de ziarist am relatat ani de-a rindul despre negocierile Romaniei cu Fondul Monetar International si ceea ce m-a frapat in toti acei ani era ca de la nici o oficialitate si nici un guvern nu puteai afla cum vad ei dezvoltarea Romaniei pe termen mediu si lung, dincolo de ceea ce Fondul cerea pe termen scurt. De unde si senzatia de improvizatie cu care nu se puteau angaja negocieri serioase. Rezultatele erau ca si acum marcate de neincrederea creditorilor internationali in capacitatea autoritatilor romane de a gestiona etic si eficace dezvoltarea tarii.
Economia Romaniei a avut sansa continuitatii responsabile la conducerea Bancii Nationale. Altfel insa nu a existat si nu exista un proiect economic propriu, care sa depaseasca circumstantele momentului. Si cind nu ai un plan, invectivele ramin sa dea poporului falsa senzatie ca se face ceva. Poate de aceea, Romania nu mai are nevoie de lideri care sa semene cu vreun cel mai redus numitor popular comun. Alegatorii ar trebui sa opteze pentru lideri cu care ne-am dori sa ajunga sa semene copiii nostri .
