Linkuri accesibilitate

Formule neortodoxe de a contracara criza


Schimb al serviciilor sau servicii la schimb

Unul din vecinii mei din Bruxelles a intrat recent intr-o asociatie de oameni care cauta sa creeze un micro-climat economic in care nu ar mai fi nevoie de bani. De cand a aderat la acest sistem, omul - un instalator - merge pe la alti membri ai grupului, carora le repara instalatiile din baie, numai ca in loc sa fie platit in bani… unul din cei care au facut apel la serviciile lui ii da acum lectii de engleza, iar un altul, un fiscalist, il ajuta sa isi faca impozitele.

Asa am descoperit reteaua de schimb al serviciilor. In aceste vremuri de criza, tot mai multi oameni decid sa functioneze in afara circuitelor economice traditionale. Fiecare grup de asemenea oameni are un site internet pe care propune servicii… la schimb. Unul stie sa repare computere, altul poate da lectii de bucatarie. Unul e un bun zugrav, care poate sa va picteze apartamentul, dar care ar dori in schimb sa poata invata sa danseze tango.

Eu as fi avut nevoie de cineva care sa-mi schimbe cureaua de transmisie de la motorul masinii, dar initial nu am gasit decat pe cineva care stia sa faca asta, dar care cauta un gradinar. In schimbul intretinerii masinii eu nu puteam decat sa invat pe cineva sa joace sah. In cateva zile, totul s-a rezolvat. A aparut un gradinar care vroia sa invete sa joace sah si care s-a ocupat de gradina omului care a venit sa-mi schimbe cureaua masinii.

Un mare avantaj al acestui sistem este ca respectivele activitati nu sunt taxate. E drept, se pare ca de la o vreme fiscul a inceput sa se intereseze indeaproape de asta, cautand sa vada in ce fel respectivele schimburi de servicii ar putea fi considerate ca aducand un profit si deci… taxabile. Inventatorii sistemului sunt foarte mandri de el, fiind vorba in acelasi timp de un sistem in acelasi timp eficace si anarhist, functionand in afara interventiei statului.
Ironia cea mare este insa faptul ca occidentul saracit descopera acum prin acest sistem de troc al serviciilor ceea ce cetatenii fostelor tari comuniste au practicat dintotdeauna pentru a supravietui. Iata cum Europa se uniformizeaza!…
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG