Sîmbătă, autobuzul, cu care călătoream prin provincie, a stat vreo 10 minute în autogara oraşului Soroca. Mărturisesc că, ori de cîte ori mă pomenesc în acest loc uitat, mi se furişează în suflet un soi de scîrbă amestecată cu jenă.
Autogara din Soroca mi se înfăţişează mereu, ani de zile, ca un peisaj dezolant. Drumurile înguste prin care autobuzele pătrund şi ies din autogară au nişte gropi adînci de parcă au fost bombardate. Maşinile sînt hurducate temeinic şi riscă chiar să se împotmolească atunci cînd gropile sînt pline cu apă. E adevărat, clădirea în care se aciuează casele a fost reparată în ultimii ani, dar murdăria din jur se strecoară implacabil în interiorul ei. Afară, băncile putrede, stricate, murdare, sînt năpădite de chiştoace, plasticuri, ambalaje şi resturi de mîncare aruncate alandala de indivizi indiferenţi, care nu au obişnuinţa cugetării adînci. În mijlocul mizeriei stau înfipte nişte buticuri care le oferă călătorilor nepretenţioşi biscuiţi şi bomboane. În autobuzele care staţionează intră inevitabil cerşetori de tot felul, mai tineri şi mai bătrîni. Unii, foarte jegoşi, tind să se lipească de pasageri. Vizita WC-ul autogării te costă 1 leu şi, de cum intri, te izbeşte mirosul de clor şi urină. Glod, praf, chipuri bizare, cenuşiul ca fundal dominant. Asta văd în acea autogară ani de zile.
În aceeaşi zi, la cîteva sute de metri depărtare, nişte politicieni importanţi se întîlneau cu alegătorii. Habar nu am dacă politicienii aceia au văzut autogara, habar nu am dacă alegătorii se gîndesc la autogara lor care e şi o poartă a oraşului. Întîlnirile politicienilor cu masele nu sînt o premieră pentru Soroca. Numai că autogara tot cenuşie şi murdară rămîne. Şi n-o să mă mir dacă va mai rămîne aşa încă vreo 10-20 de ani…
Autogara din Soroca mi se înfăţişează mereu, ani de zile, ca un peisaj dezolant. Drumurile înguste prin care autobuzele pătrund şi ies din autogară au nişte gropi adînci de parcă au fost bombardate. Maşinile sînt hurducate temeinic şi riscă chiar să se împotmolească atunci cînd gropile sînt pline cu apă. E adevărat, clădirea în care se aciuează casele a fost reparată în ultimii ani, dar murdăria din jur se strecoară implacabil în interiorul ei. Afară, băncile putrede, stricate, murdare, sînt năpădite de chiştoace, plasticuri, ambalaje şi resturi de mîncare aruncate alandala de indivizi indiferenţi, care nu au obişnuinţa cugetării adînci. În mijlocul mizeriei stau înfipte nişte buticuri care le oferă călătorilor nepretenţioşi biscuiţi şi bomboane. În autobuzele care staţionează intră inevitabil cerşetori de tot felul, mai tineri şi mai bătrîni. Unii, foarte jegoşi, tind să se lipească de pasageri. Vizita WC-ul autogării te costă 1 leu şi, de cum intri, te izbeşte mirosul de clor şi urină. Glod, praf, chipuri bizare, cenuşiul ca fundal dominant. Asta văd în acea autogară ani de zile.
În aceeaşi zi, la cîteva sute de metri depărtare, nişte politicieni importanţi se întîlneau cu alegătorii. Habar nu am dacă politicienii aceia au văzut autogara, habar nu am dacă alegătorii se gîndesc la autogara lor care e şi o poartă a oraşului. Întîlnirile politicienilor cu masele nu sînt o premieră pentru Soroca. Numai că autogara tot cenuşie şi murdară rămîne. Şi n-o să mă mir dacă va mai rămîne aşa încă vreo 10-20 de ani…
