Frica pe timp de criză

E criză, zice-se. Am remarcat în ultimele luni o discrepanţă: pe cît de senini şi încrezători în forţa economiei moldoveneşti sînt guvernanţii, pe atît de îngrijoraţi şi înfricoşaţi sînt simplii muritori. Se vede că de pe palierul puterii criza nu e văzută ca o sperietoare. Deunăzi premierul Zinaida Greceanîi ne-a încredinţat din nou că leul moldovenesc nu se va prăbuşi ca valutele fragile ale ţărilor vecine. Însă pe palierul de mai jos, cel al cotidianului, ia proporţii neîncrederea şi chiar panica. Un bun cunoscut de-al meu, care are o mică afacere, nu poate obţine credite de la bănci. Acum băncile au devenit hipervigilente şi nu mai dau credite oricui. Ele vor să fie sigure că clienţii sînt solvabili, că stau bine pe picioare. Hipervigilenţa băncilor frizează inevitabil absurdul. Sînt respinse cererile unor clienţi serioşi, care şi-au onorat anterior cu brio obligaţiile. În consecinţă, cunoscutul meu e stresat şi nu ştie ce să facă. Un alt cunoscut aşteaptă de vreo doi ani să-i construiască o firmă apartamentul. Între timp, au început a circula zvonurile referitoare la problemele din domeniul construcţiilor. Iar neîncrderea investitorilor, se ştie, poate crea probleme mari oricărei firme. Cunoscutul meu nu ştie ce să facă: să meargă pînă la capăt sau să-şi ceară banii investiţi. E presat de convingerea că nu are prea mult timp la dispoziţie.
La nivelul cotidianului, pluteşte peste tot un soi de suspiciune şi chiar frică. Iar frica pe timp de criză mi se pare cel mai rău lucru. Frica poate distruge chiar şi companiile serioase, care altminteri ar rezista. Altceva e că există se pare nişte “actori” cărora le convine ca frica să ia proprţii apocaliptice. La fel de contraproductiv mi se pare însă şi optimismul debordant al guvernanţilor. Pe timp de criză, frica trebuie strunită tot aşa cum şi optimismul fără frontiere trebuie temperat. Pe timp de criză, oamenii ar trebui să ştie cu adevărat care sînt datele problemei. Le ştie cineva?