Linkuri accesibilitate

Studenţii protestează: legea electorală nu le permite să voteze în oraşele în care studiază - Judit Ferencz


Transindex face o analiză a tragediei de la Petrila în care şi-au pierdut viaţa 12 mineri. O cronică a prezentărilor televizate, de fapt. Un membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului declară: în prezentări, s-au ignorat toate regulile impuse. S-au difuzat imagini cu victimele şi familiile lor, incluzând şi copiii. Drept urmare, aproape toate posturile naţionale au fost amendate. Exceptând două, care au scăpat cu atenţionări.

Tragedia de la Petrila, exploatată nu doar de televiziuni, ci şi de politicieni. Szabadság trece în revistă declaraţiile politicienilor după accident. Şi remarcă: incontestabil, preşedintele Traian Băsescu iese câştigător din cursa (electorală) de la Petrila. Căci el a ajuns primul la locul tragediei. Oricât s-ar fi străduit, ministrul muncii s-a clasat doar pe locul al doilea.

Háromszék dedică mai multe articole şi comentarii vizitei ataşatului politic al Ambasadei SUA în judeţul Covasna. Diplomatul american sosit recent în România s-a dus la Sfântu Gheorghe. Şi a discutat separat cu liderii locali ai UDMR şi cu adversarii Uniunii. Ceea ce denotă cunoştinţă de cauză - apreciază comentatorul ziarului. Asta susţin şi partenerii de dialog ai diplomatului american. Atât udemeriştii, cât şi adversarii lor au constatat cu satisfacţie, dar şi uimire cât de avizat poate fi un diplomat american într-ale autonomiei secuieşti.

Da, dar are vreo semnificaţie specială vizita ataşatului politic al Ambasadei SUA? Faptul că el s-a dus în Secuime să vorbească, bine nu să vorbească, dar să asculte păreri despre autonomie, poartă vreun mesaj ? – iată două dintre întrebările formulate de editorialistul cotidianului „Krónika”.

Şi tot din Krónika: studenţii protestează împotriva legii electorale. Legea nu le dă dreptul să voteze în oraşele în care ei studiază, ci doar acasă, în localitatea natală. Organizaţiile studenţeşti susţin că, astfel, sute de mii de studenţi vor fi împiedicaţi să-şi exercite dreptul la vot. Unu la mână, e puţin probabil ca ei să se înghesuie prin trenuri să ajungă acasă. Pe de altă parte, e aberant să fie nevoiţi să voteze în localităţi pe care le-au părăsit de ani de zile.

Acelaşi subiect, în Új Magyar Szó: potrivit legii electorale, cetăţenii care în ziua alegerilor nu se află prin preajma colegiului aferent domiciliului lor nu pot vota. Adică nu pot vota studenţii, militarii, cei care lucrează în alt loc decât cel înscris în actele de identitate, nu pot vota turiştii de week-end şi cei aflaţi pe drum cu diverse treburi. Pot vota însă cei legaţi cumva de glie. Pensionarii şi şomerii.

Allgemeine Deutsche Zeitung vorbeşte despre predicţii, la modul general. Despre ghicitul în cărţi şi cafea, despre futurologie şi despre prognoze. Apoi oferă o previziune pentru perioada următoare: cu certitudine, va fi cumva. Bine sau rău, om vedea.

Hargita Népe vorbeşte despre pata albă pe harta corupţiei: judeţele Harghita şi Covasna. Mai multe ONG-uri au elaborat un ghid cu candidaţii pătaţi. Despre cei din Harghita şi Covasna nu au reuşit să obţină prea multe informaţii. Nici măcar din presă. Şi asta pentru că, în mare parte, presa se află tot în mâinile candidaţilor (UDMR).

Şi tot în Hargita Népe, despre o altă mare pată albă pe hartă: tot judeţele Harghita şi Covasna, sub nămeţi. Aşadar, ştire de prima pagină: s-a aşternut zăpada.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG