Linkuri accesibilitate

O majorare salarială care blochează reforma învăţămîntului - Judit Ferencz


Guvernul decide să aplice legea privind majorarea salarială pentru profesori începând cu 1 aprilie. Poate nu chiar din întâmplare – speculează Új Magyar Szó. Data de 1 aprilie are o semnificaţie specială. Ce mesaj subliminal transmite decizia de a mări salariile de 1 aprilie? Dar este oare vorba despre un mesaj subliminal? Sau e o păcăleală, cât se poate de banală ? Vulgară chiar…

Pornind de la acelaşi subiect, Nyugati Jelen prefigurează apocalipsa. Iresponsabilitate crasă pomana asta electorală, susţine comentatorul ziarului. Căci unde duce? Săptămânile viitoare vor urma proteste peste proteste. Până ce vom retrăi atmosfera înfiorătoare a anilor ’90. Cu deosebirea că atunci economia mondială trăia o perioadă de înflorire. Iar acum ne îndreptăm spre colaps.

Greve peste greve: încep sindicatele din învăţământ, apoi continuă celelalte. Allgemeine Deutsche Zeitung punctează partea bună. Mare bucurie mare pentru copii: o vacanţă nesperată. Nu se ştie niciodată: poate fi doar o minivacanţă de câteva zile, dar, în caz fericit pentru ei, poate dura câteva săptămâni.

Apocalipsa în derâdere, pe portalul manna.ro. Vor rămâne în următorii ani fără muncă 60 la sută dintre maghiarii din România ? – un titlu cu semnul întrebării. Şi iată şi răspunsul: nici vorbă… nu doar maghiarii.

Transindex pune întrebarea: care-s efectele negative ale majorării salariale de 50 la sută pentru profesori? Şi urmează o analiză, în care se arată că nu, nu bugetul de stat va fi afectat cel mai grav. Ci învăţământul. O astfel de majorare, neţinând cont de nici un fel de criterii, blochează reforma sistemului pentru încă câţiva ani. Or asta ar trebui să ne înspăimânte mult mai mult decât deficitul bugetar, inflaţia sau alt baubau de ordin macroeconomic.

Din Krónika: reparaţii capitale pe autostrada inexistentă dintre Borş şi Braşov. Şi chiar asta se-ntâmplă. Nici un kilometru al autostrăzii nu a fost predat până acum, dar porţiunea asfaltată recent necesită reparaţii în valoare de câteva sute de mii de euro. Autorităţile şi firma constructoare schimbă replici. Că proiectele nu sunt corecte, că materialul utilizat nu corespunde standardelor. Între timp, stratul de asfalt se fisurează. Tocmai acum când, după patru ani de discuţii asidue, ar fi trebuit inaugurat primul tronson de 25 de kilometri.

Új Magyar Szó comentează un sondaj realizat recent de Autoritatea Naţională pentru Tineret în rândul tinerilor maghiari din România. Din sondaj reiese: tineretul maghiar surclasează tineretul român în privinţa numărului de călătorii în străinătate şi a conservatorismului cotidian. Exact, două treimi dintre tinerii maghiari consideră că locul femeii e la cratiţă. Szabadság redă declaraţia făcută de senatorul UDMR Eckstein-Kovács Péter după publicarea sondajului amintit. Senatorul Eckstein-Kovács zice că se pronunţă pentru egalitate între sexe şi contribuie la spălatul vaselor.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG