Linkuri accesibilitate

Pomana palincii: 250 de litri fără accize - Judit Ferencz


După repetate amânări în ultimii patru ani, parlamentarii au votat pentru acreditarea Universităţii Creştine Partium, care a devenit astfel cea dintâi universitate maghiară cu acte-n regulă, după aproape 50 de ani. Instituţia este privată, printre fondatorii şi susţinătorii acesteia se numără episcopul reformat Tőkés László – informează Népújság.

Iar Tőkés nu se arată mulţumit. Mai mult, într-o scrisoare deschisă, el îi acuză pe parlamentarii UDMR că au împiedicat până acum acreditarea instituţiei. Új Magyar Szó comentează reacţia lui Tőkés, speculând: trebuie că episcopul europarlamentar a fost dezinformat de apropiaţii săi. Altfel nu se explică provincialismul prostesc al scrisorii formulate de el.

O altă decizie a parlamentului ţine însă cap de afiş în presă: majorarea salarială de 50 la sută pentru profesori, votată în unanimitate de parlamentari. „Din patru-n patru ani, politicienii îşi pierd discernământul” – constată Szabadság. Comentatorul cotidianului subliniază reacţia premierului după votul din parlament. Premierul formulează tranşant: nu există bani pentru susţinerea unei astfel de măsuri. Apoi nuanţează: fireşte, profesorii merită tot ce-i mai bun, dar resursele bugetare sunt limitate. Népújság redă declaraţia ministrului educaţiei care, în calitatea sa de parlamentar, a votat pentru majorarea salarială de 50 la sută. În calitate de ministru însă are cu totul altă părere: măsura încarcă bugetul cu cca. 1,2 miliarde de euro până la sfârşitul anului. Or asta înseamnă că, în 2009, nu vor exista bani pentru renovarea şi construirea şcolilor. Şi mai trist: probabil că vor trebui sistate anumite programe începute deja de Ministerul Educaţiei. „Mi-e milă de viitorul ministru al educaţiei”- declară el, în calitatea sa de actual ministru al educaţiei.

Transindex anunţă: funcţionarii publici se pregătesc de grevă. Ei solicită, surpriză, majorări salariale de 50 la sută. Ministrul finanţelor e ferm pe poziţie: nici nu poate fi vorba. Oricum, mai adaugă el, nu există bani nici pentru salariile profesorilor.

Tot Transindex îl citează pe liderul UDMR. Înţelept, Marko Bela zice aşa: dacă s-ar fi votat împotriva majorării salariilor din învăţământ, s-ar fi iscat un scandal la fel de mare.

Un titlu din Hargita Népe: „Moş Crăciun a venit cam repede”. 1 octombrie 2008 este o zi memorabilă. Este ziua în care pensiile cresc cu 20 %, salariile profesorilor cu 50 %, dar creşte şi salariul minim pe economie şi se extinde lista celor îndreptăţiţi la anumite subvenţii de stat. Mai mult, se elimină plafonul pentru medicamentele compensate şi gratuite. Şi nici n-am amintit încă de principala facilitate pentru micii gospodari: de acum, ei pot distila anual 250 de litri de spirt fără a plăti accize. Asta aşa, să nu se gândească la ce îi aşteaptă.

Krónika analizează decizia referitoare la eliminarea plafonului pentru medicamentele compensate. Până acum, fondurile alocate lunar se epuizau mereu în primele zile ale lunii. În prima zi a fiecărei luni se formau cozi interminabile în faţa farmaciilor şi a cabinetelor medicale. Acum, cică, bolnavii îşi pot cumpăra medicamentele compensate în orice zi a lunii. Farmaciştii sunt cam sceptici. Ei se tem că nu le vor fi decontate cheltuielile la timp. Sau deloc. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Székely Ervin, îi consolează: dacă nu se vor acoperi sumele din fondurile de asigurări, cu siguranţă, guvernul le va suplimenta.

În versiunea on-line a ziarului Allgemeine Deutsche Zeitung, găsim un exemplu pentru mecanismele de autoreglare a pieţei, fără intervenţia statului. În satele din Munţii Poiana Rusă s-au înmulţit lupii, spre disperarea crescătorilor de animale. Rezultatul direct ? Preţul caprelor a scăzut considerabil.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG