Liderul UDMR Markó Béla şi liderul panmaghiar Tőkés László reiau discuţiile… în direct, la Duna TV. Editorialistul cotidianului Új Magyar Szó remarcă: s-ar fi putut găsi un loc mai potrivit decât studioul televiziunii publice din Ungaria.
Portalul manna.ro comentează discuţia televizată: Tőkés şi Markó, pare-se, nu au învăţat nimic de la alţi politicieni. Se străduiesc să discute cât mai civilizat, nu se iau la harţă, nu se înjură, nimic. Plicticoşi, deci. Mai mult, se aprobă reciproc, vorbesc întruna despre înţelegere. Doar moderatorul pare uşor nedumerit: nu înţelege de se aprobă cei doi cu atât zel. Iar dacă tot se înţeleg perfect în absolut toate privinţele, de ce se mai află pe poziţii adverse?
Transindex comentează decizia Partidului Civic Maghiar de a nu candida ca atare la alegeri, ci de a susţine independenţi în anumite circumscripţii. O opţiune ciudată, dacă ţinem cont de faptul că, dacă nu întrunesc peste 50 % dintre sufragii, voturile acordate candidaţilor independenţi se pierd.
Új Magyar Szó dezvoltă ideea: PCM se teme să participe la alegeri şi nici nu poate scoate din mânecă suficienţi candidaţi. Liderii partidului sunt perfect conştienţi şi de faptul că independenţii susţinuţi de ei nu au nici o şansă de câştig. Singurul scop al lor, fireşte, nedeclarat, este să împiedice succesul candidaţilor UDMR în câteva circumscripţii. Dar pe principiul „să moară şi capra vecinului” nu se poate construi un partid politic. Sau cine ştie.
Szabadság punctează un alt aspect al procesului de desemnare a candidaţilor. Partidele sunt pe poziţii de aşteptare. Nimeni nu vrea să-şi prezinte şi, implicit, să-şi expună proprii candidaţi. Fiecare aşteaptă ca pasul să fie făcut de adversari. Dar până când ?
La început de toamnă, Népújság reia o discuţie mai veche dintre furnizorii de energie termică şi consumatori. Furnizorii vor să împiedice cu orice preţ debranşarea de la reţelele de termoficare: impun diverse taxe şi restricţii. Consumatorii invocă dreptul la alegere. Dacă nu le convin preţul şi serviciile furnizorului, vor să-şi instaleze centrale proprii. Cu cât pierde mai mulţi clienţi, furnizorul ridică preţul. Rezultatul? Noi şi noi clienţi care renunţă la servicii. Preţurile tot mai mari sunt suportate de clienţii încă fideli. Dintre care unii mai aşteaptă un sezon, după care solicită debranşarea de la reţea. Şi tot aşa.
Háromszék strigă „discriminare!”. Şi iată un adevăr: copii nevăzători nu au posibilitatea de a studia în limba maternă. În şcolile speciale pentru copii cu probleme grave de vedere, cursurile se desfăşoară exclusiv în limba română.
„Discriminare !” strigă şi mai multe companii de transport de persoane, care activează pe ruta Miercurea Ciuc-Budapesta. După apariţia unei firme din Ungaria, care practică preţuri reduse şi oferă servicii de calitate, transportatorii din Secuime ameninţă cu blocarea şoselelor. Serios: ei zic că vor împiedica circulaţia tuturor vehiculelor înregistrate în Ungaria. Se plâng că firma din Ungaria practică preţuri de dumping şi depun aproape zilnic plângeri la Ministerul Transporturilor. În mod ciudat, nici una dintre companii nu s-a gândit să reducă preţurile şi să-şi îmbunătăţească serviciile – remarcă Krónika.
Tot Krónika comentează un studiu al Băncii Mondiale, din care reiese: firmele din România trebuie să plătească 113 feluri de taxe şi impozite. Mai bine zis, ar trebui să plătească, căci fiecare găseşte o cale să se eschiveze. Una dintre metode este descrisă de Népújság. Statisticile arată că două treimi dintre angajaţii din România sunt retribuiţi cu echivalentul salariului minim pe economie. Fireşte, asta nu înseamnă că populaţia se descurcă cu 140 de euro pe lună. Este vorba despre altceva: angajatorii scapă de plata unor taxe suplimentare, iar angajaţii îşi primesc banii la negru sau, în cel mai fericit caz, la gri.
„Süße Heimat” înseamnă „dulce patrie”. Şi este o bomboană, fabricată şi comercializată de o membră marcantă a Uniunii Saşilor Ardeleni din Austria. Bomboana cu coniac, stafide şi ciocolată invocă gustul Ardealului, zice ea, citată de Hermannstädter Zeitung. „Ardealul pe gustul tuturor” - este sloganul cu care a fost lansată bomboana. „Süße Heimat” costă un euro. Bucata.
Portalul manna.ro comentează discuţia televizată: Tőkés şi Markó, pare-se, nu au învăţat nimic de la alţi politicieni. Se străduiesc să discute cât mai civilizat, nu se iau la harţă, nu se înjură, nimic. Plicticoşi, deci. Mai mult, se aprobă reciproc, vorbesc întruna despre înţelegere. Doar moderatorul pare uşor nedumerit: nu înţelege de se aprobă cei doi cu atât zel. Iar dacă tot se înţeleg perfect în absolut toate privinţele, de ce se mai află pe poziţii adverse?
Transindex comentează decizia Partidului Civic Maghiar de a nu candida ca atare la alegeri, ci de a susţine independenţi în anumite circumscripţii. O opţiune ciudată, dacă ţinem cont de faptul că, dacă nu întrunesc peste 50 % dintre sufragii, voturile acordate candidaţilor independenţi se pierd.
Új Magyar Szó dezvoltă ideea: PCM se teme să participe la alegeri şi nici nu poate scoate din mânecă suficienţi candidaţi. Liderii partidului sunt perfect conştienţi şi de faptul că independenţii susţinuţi de ei nu au nici o şansă de câştig. Singurul scop al lor, fireşte, nedeclarat, este să împiedice succesul candidaţilor UDMR în câteva circumscripţii. Dar pe principiul „să moară şi capra vecinului” nu se poate construi un partid politic. Sau cine ştie.
Szabadság punctează un alt aspect al procesului de desemnare a candidaţilor. Partidele sunt pe poziţii de aşteptare. Nimeni nu vrea să-şi prezinte şi, implicit, să-şi expună proprii candidaţi. Fiecare aşteaptă ca pasul să fie făcut de adversari. Dar până când ?
La început de toamnă, Népújság reia o discuţie mai veche dintre furnizorii de energie termică şi consumatori. Furnizorii vor să împiedice cu orice preţ debranşarea de la reţelele de termoficare: impun diverse taxe şi restricţii. Consumatorii invocă dreptul la alegere. Dacă nu le convin preţul şi serviciile furnizorului, vor să-şi instaleze centrale proprii. Cu cât pierde mai mulţi clienţi, furnizorul ridică preţul. Rezultatul? Noi şi noi clienţi care renunţă la servicii. Preţurile tot mai mari sunt suportate de clienţii încă fideli. Dintre care unii mai aşteaptă un sezon, după care solicită debranşarea de la reţea. Şi tot aşa.
Háromszék strigă „discriminare!”. Şi iată un adevăr: copii nevăzători nu au posibilitatea de a studia în limba maternă. În şcolile speciale pentru copii cu probleme grave de vedere, cursurile se desfăşoară exclusiv în limba română.
„Discriminare !” strigă şi mai multe companii de transport de persoane, care activează pe ruta Miercurea Ciuc-Budapesta. După apariţia unei firme din Ungaria, care practică preţuri reduse şi oferă servicii de calitate, transportatorii din Secuime ameninţă cu blocarea şoselelor. Serios: ei zic că vor împiedica circulaţia tuturor vehiculelor înregistrate în Ungaria. Se plâng că firma din Ungaria practică preţuri de dumping şi depun aproape zilnic plângeri la Ministerul Transporturilor. În mod ciudat, nici una dintre companii nu s-a gândit să reducă preţurile şi să-şi îmbunătăţească serviciile – remarcă Krónika.
Tot Krónika comentează un studiu al Băncii Mondiale, din care reiese: firmele din România trebuie să plătească 113 feluri de taxe şi impozite. Mai bine zis, ar trebui să plătească, căci fiecare găseşte o cale să se eschiveze. Una dintre metode este descrisă de Népújság. Statisticile arată că două treimi dintre angajaţii din România sunt retribuiţi cu echivalentul salariului minim pe economie. Fireşte, asta nu înseamnă că populaţia se descurcă cu 140 de euro pe lună. Este vorba despre altceva: angajatorii scapă de plata unor taxe suplimentare, iar angajaţii îşi primesc banii la negru sau, în cel mai fericit caz, la gri.
„Süße Heimat” înseamnă „dulce patrie”. Şi este o bomboană, fabricată şi comercializată de o membră marcantă a Uniunii Saşilor Ardeleni din Austria. Bomboana cu coniac, stafide şi ciocolată invocă gustul Ardealului, zice ea, citată de Hermannstädter Zeitung. „Ardealul pe gustul tuturor” - este sloganul cu care a fost lansată bomboana. „Süße Heimat” costă un euro. Bucata.
