Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Preşedintele american George Bush a dat publicităţii o declaraţie în care condamnă decizia omologului său rus de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud. Bush l-a îndemnat pe Medvedev să „revină asupra acestei decizii iresponsabile”, care „nu face decât să mărească tensiunile şi să complice negocierile diplomatice”.

Opinii foarte critice despre decizia rusă au formulat şi cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale americane din toamnă. Democratul Barack Obama a spus că Rusia va trebui să fie izolată pe plan internaţional şi a chemat diplomaţiile din lumea întreagă să nu ofere legitimitate deciziei preşedintelui Medvedev.

Iar candidatul republican John McCain a spus că manevra Rusiei este „un pas negativ” şi rezultatul unor uneltiri îndelungate ale Moscovei în regiunea Caucazului.

Ieri, Secretarul de stat american Condoleezza Rice, aflată într-un turneu în Orientul Mijlociu, a spus că decizia ruşilor nu are cum să fie pusă în practică. Rice a explicat că de vreme ce Statele Unite sunt membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, ele vor bloca din start orice încercare eventuală a Rusiei de a obţine aprobarea consiliului pentru deciziile sale legate de zona Caucazului. În baza rezoluţiilor deja adoptate de Consiliul de Securitate, a spus doamna Rice, Abhazia şi Osetia de Sud continuă să fie părţi ale Georgiei.

La Naţiunile Unite, Georgia şi Rusia au emis păreri diferite despre ultimele evoluţii din zona Caucazuljui.

Ambasadorul Rusiei la ONU Vitali Ciurkin a spus că independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud este rezultatul unei “dinamici” pornită de planul de armistiţiu aprobat la 12 august de preşedinele Rusiei Dmitri Medvedev şi cel al Franţei, Nicolas Sarkozy.

O părere contrară a formulat ambasadorul Georgiei la ONU, Irakli Alasania. Ambasadorul georgian a spus că decizia preşedintelui Medvedev nu are nici un fel de consecinţe legale internaţionale şi nu modifică de drept graniţele Georgiei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG