Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat că există îngrijorări la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene legate de trenarea procedurilor în Parlament în dosarele în care sunt acuzaţi parlamentari români. In opinia sa o soluţie fiind modificarea Constituţiei.

Ministrul Predoiu a adăugat că dosarele "nu trebuie trenate, blocate în discuţii, care au loc la nivelul Parlamentului".

Întrebat care sunt statele care s-au arătat îngrijorate în legătură cu trenarea procedurilor judiciare din cauza avizului parlamentar, ministrul Cătălin Predoiu a susţinut că a primit aceste semnale in toate intilnirile internationale pe care le-a avut.

Pe de altă parte, Cătălin Predoiu a declarat că nu este fair şi nici responsabil să facă speculaţii pe marginea raportului privind progresele României în domeniul justiţiei, raport asteptat in luna iulie, dar eventualele critici trebuie luate în mod constructiv, întrucât o justiţie mai bună foloseşte tuturor.

Intr-un interviu recent cu postul Deutsche welle, intrebat dacă un avertisment în raportul Comisiei Europene despre Justiţia din România ar fi îndreptăţit, preşedintele Băsescu a răspuns: "Eu cred că da".
XS
SM
MD
LG