Linkuri accesibilitate

Convorbiri Serghei Mironov - Marian Lupu


Cheia solutionarii conflictului transnistrean este la Chisinau si la Tiraspol, a declarat presedintele Consiliului Federatiei al Adunarii Federale a Rusiei, Serghei Mironov, în cadrul unei conferinte de presa, organizata dupa întâlnirea pe care a avut-o cu presedintele Parlamentului Marian Lupu.

Potrivit lui Serghei Mironov, initiativa presedintelui Vladimir Voronin de reluare a dialogului direct cu oficialii de la Tiraspol este una binevenita.

Mironov a declarat ca, în pofida eforturilor internationale în ansamblu, rezolvarea conflictului transnistrean se afla pe teritoriul R. Moldova. Pentru gasirea unei cai de compromis în conflict, este necesar ca ambele parti implicate sa coopereze. Oficialul rus considera ca doar prin dialog direct poate fi gasita solutia definitiva pentru rezolvarea diferendului.

Marian Lupu a subliniat ca lucrul cel mai important pentru etapa actuala pentru ambele parti este de a trece de la pozitia de inamici la pozitia de colaboratori. R. Moldova a facut deja pasi importanti în aceasta directie. În continuare si partea transnistreana este invitata sa îsi schimbe atitudinea fata de R. Moldova, a mentionat speakerul.
XS
SM
MD
LG