Buna ziua dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă. Începem emisiunea noastră cu cele mai importante ştiri ale saptamanii trecute, prezentate de colegul meu, Valeriu Caţer.
--------------------
Grupurile de lucru Chişinău-Tiraspol întârzie să dea rezultate la aproape trei săptămâni de la înfiinţare, consideră Valeri Liţkai, şeful departamentului de externe al Transnistriei. Valerii Liţkai spune că motivul blocajului este statutul neclar al participanţilor la discuţii. Potrivit agenţiei Olvia press, Liţkai a cerut ca părţii transnistrene să-i fie recunoscut statutul de parte egală. Grupurile de lucru au fost înfiinţate în urma întrevederii Voronin-Smirnov din 11 aprilie, iar printre chestiunile divergente discutate de experţii celor două părţi se numără controlul asupra transportului feroviar prin Transistria.
Organizaţia Naţiunilor Unite a decis să înfiinţeze un grup de lucru special, condus de secretarul general ONU Ban Ki-moon, care să găsească soluţii la creşterea dramatică pe plan global a preţurilor la alimente. Printre primii paşi pe care ONU ar urma să-i întreprindă urgent este alocarea a 755 de milioane de dolari pentru finanţarea Programului Alimentar Mondial. Alte 1,7 miliarde de dolari vor fi alocate pentru susţinerea fermierilor din cele mai sărace ţări ale lumii.
Alianţa Nord Atlantică a anunţat că monitorizează desfăşurarea trupelor ruse suplimentare în republica nerecunoscută Abhazia din Georgia. NATO crede că acţiunile Rusiei măresc tensiunile în regiune. Casa Albă de la Washington a spus că este îngrijorată de mărirea numărului de militari ruşi. Decizia Rusiei a fost criticată şi de Uniunea Europeană. În apărarea sa, Moscova spune că trimite mai mulţi militari de menţinere a păcii pentru că Georgia s-ar pregăti să atace Abhazia, acutaţii respinse categoric la Tbilisi.
Uniunea Europeană a semnat Acordul de Stabilizare şi Asociere cu Serbia, în ciuda divergenţelor privitoare la independenţa Kosovo. Acordul a fost semnat la Luxembourg de miniştrii europeni de Externe şi vicepremierul sârb, Bozidar Djelic, dar deocamdată are un caracter simbolic. Punerea lui în practică va avea loc cu o condiţie: ca guvernul sârb să-i captureze şi predea pe suspecţii căutaţi de tribunalul ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie. Preşedintele sârb, Boris Tadici, speră că semnarea acordului, cu doar două săptămâni înainte alegerilor parlamentare anticipate din Serbia, va reduce şansele de victorie ale forţelor naţionaliste.
Torţa olimpică a revenit pe pâmânt chinezesc, la Hong Kong, după un turneu turbulent în jurul lumii. Autorităţile au deportat cel puţin şapte protestatari înainte ca flacăra să ajungă în China. În mai multe ţări prin care a trecut torţa olimpică, mai ales în Grecia, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia, ea a fost însoţită de proteste energice împotriva încălcării drepturilor omului în Tibet de către autorităţile chineze.
----------------------
Săptămîna trecută, organizaţia neguvernamentală Freedom House a dat publicităţii raportul său anual privind libertatea presei în lume. Freedom House este o organizaţie americană cunoscută prin promovarea libertăţii şi democraţiei în lume. Concluzia generală a raportului Freedom House este îngrijorătoare. În 2007 libertatea presei a avut de suferit şi mai mult pe plan global. Raportul vizează 195 de ţări, dintre care 72 au fost trecute în categoria celor cu o presă liberă, 59 – cu presă parţial liberă, iar 64 de ţări – în categoria celor în presa nu este liberă.
Experţii Freedom House constată o creştere a numărului de ţări în care mass-media este controlată de autorităţi sau în care puterea exercită presiuni asupra presei. O înrăutăţire a situaţiei în 2007 a cunoscut îndeosebi spaţiul post-sovietic. Parţial liberă presa a fost recunoscută în Ucraina şi Georgia. În Rusia, presa o duce mai rău decît în Tadjikistan, dar mai bine decît în unele ţări din Africa. Dintre 28 de ţări ale fostului lagăr socialist, presă liberă există numai în 8 state. Cel mai înalt raiting îl au Estonia, Cehia şi Lituania. Lista o încheie Turkmenistan, Uzbekistan şi Belarus – ţări din categoria celor unde presa nu este liberă.
În aceeaşi categorie a rămas şi Moldova – pe locul 148. Pentru comparaţie, România şi Ucraina sunt considerate ţări parţial libere sub aspectul libertăţii presei, ele aflându-se pe locurile 96 şi respectiv 113. Rusia însă se află mult în spatele Moldovei, cu o presă ne-liberă, pe locul 171.
Despre libertatea presei în fostul spaţiu sovietic şi în Rusia discutăm astăzi cu Oleg Panfilov, directorul Centrului pentru Jurnalism în situaţii extreme de la Moscova. Colegul meu, Vasile Botnaru, l-a întrebat mai întîi pe invitatul nostru, de ce Kremlinului nu-i pasa de proasta reputatie pe care şi-o cîştigă prin hărţuirea jurnaliştilor incomozi?
Oleg PANFILOV: „Problema este că atunci cînd vorbim despre Putere, ar trebui sa avem in vedere niste politicieni, care au in spate o ascendenta, o scolarizare fireasca, astfel incat ei să aibă un comportament de profesionisti. Or oamenii care au ajuns astazi la Putere in Rusia, cea mai mare parte a acestora nu sunt profesionisti. Ei sunt veniti direct din serviciile secrete. Or serviciile secrete se conduc de un singur ptrincipiu – seful a spus ca asa va fi, atunci se actioneaza in consecinta. In Rusia astăzi nu a ramas nici urma de politici publice. Atunci cand ajung in Ucraina sau in Georgia si urmasesc emisiunile de la televizor, mi se face rusine pentru ca asa ceva demult nu mai exista in Rusia. Si ma indurereaza faptul ca in Rusia asa ceva nu avem de opt ani. Nu avem pluralism de opinii, politicienii si politologii vorbesc la unison, si lipseste cu desavarsire orice diversitate de opinii”.
Vasile BOTNARU: Pornind de la aceste premise, se poate spune oare ca jurnalismul din Rusia este unul practicat in conditii extreme si se preteaza perfect specificului organizatiei pe care o conduceti?
Oleg PANFILOV: „Jurnalismul din Rusia demult cade sub incidenta definitiei conditii extreme si e o poveste care a inceput in urma cu 8 ani. Nu putem vorbi despre toti jurnalistii, pentru că în realitate cea mai mare parte a jurnalismului este propaganda. Actualmente, în Rusia jurnalismul care se opune activeaza in conditii extreme. Si un asemenea tip de jurnalism exista. El exista in provincie. Jurnalismul din Moscova intotdeauna a fost unul ghiftuit. Si daca pe timpurile presedintelui Eltin se mai si opunea, actualmente jurnalismul s-a asezat cuminte pe rafturi, ca niste carit in biblioteca, si fiecare isi stie lungul nasului. Iata de ce viata jurnalistica adevarata se desfasoara in provincie. Acum însă trebuie sa se recupereze timpul pierdut, astfel incat tanara generatie de jurnalisti sa inteleaga ce inseamna libertatea de expresie. Dar, daca se schimba atmosfera politica in tara, acest proces poate fi catalizat. Dovada este experienta Georgiei si a Ucrainei. Acolo se practică un alt fel de jurnalism. In Ucraina este un jurnalism mult mai liber, altceva ca nu este poate suficient de profesionist. Dar, in Ucraina in doua saptamani poti deschide un ziar. Eu cunosc multi ziaristi care din Rusia au plecat in Ucraina, tocmai pentru ca acolo muncesc in conditii de libertate. Acelasi lucru se poate spune despre Georgia. Acolo e o situatie oarecum paradoxala. Autoritatile sunt mai democrate decat oamenii din presa. Autoritatile vorbesc si incetatesnesc libertatea de expresie mai mult decat jurnalistii. In alte tari situatia este exact inversa”.
Vasile BOTNARU: Ce parere aveti despra zisele conditii extreme ale jurnalismului din Moldova, unde oamenii de presa de regula se situeaza de ambele parti a unei baricade numite « conflictul transnistrean »?
Oleg PANFILOV:
„Tocmai m-am intors din Transnistria. Apropo, unde am ajuns cu mari dificultati, dupa ce am asteptat mai bine de trei ore la punctul de control. Discuţiile cu oamenii din Transnistria, urmate de o escala in raionul Dubasari, unde am vizitat Cosnita mi-au lasat o impresie foarte puternica. Am aflat un lucru foarte straniu la parerea mea. In primul rand - in Transnistria exista un numar de jurnalisti care îşi dau seama de necesitatea negocierilor între Chisinau si Tiraspol. Si asta pentru ca au trecut mai multi ani si oamenii imi spun ca populatia din Transnistria pleaca, deoarece nu exista locuri de munca. Iar stadioanele, vilele luxoase si magazinele moderne nu-i opresc pe oameni. Si explicatia am gasit-o la piata aglicolă. Acolo am vazut ca legumele sunt ceva mai ieftine decat la Moscova. Eu nu-mi imaginez, cum pot sa-si permita oamenii din Transnistria care au un salariu mediu de 50-60 de dolari, sa cumpere legume atat de scumpe. Asta-i pe de o parte. In acelasi timp m-a frapat lipsa de unei politici informationale in Moldova. Ce alta concluzie as putea sa trag atunci cand oamenii din Dubasari im spun ca ei au fost dati uitarii si ca despre problemele lor televiziunea publica de la Chisinau vorbeste o data la partu saptamani, si ca ei sunt nevoiti sa urmareasca televiziunea Sherifii si canalele ruseti, si ca alte surse de informatii pur si simplu nu exista. E o situatia cam stranie. De aceea, la directia pe care vor evolua mai departe lucrurile trebuie sa se gandeasca nu doar oamenii care traiesc acolo, dar si politicienii de la Chisinau”.
--------------------------
Ruşii mai buni de gură au început deja să inventeze glume pe seama lui Dmitri Medvedev, fără să aştepte până când acesta va fi inaugurat oficial ca preşedinte. Medvedev a devenit personaj de bancuri, în ciuda faptului că are un protector puternic, Vladimir Putin. Mai mult ca atât, cele mai picante bancuri exploatează chiar relaţia dintre cei doi, însă sunt spuse cu jumătate de gură, pentru că satira politică tăioasă a devenit în ultimii ani o chestiune riscantă în Rusia. Mai multe, în relatarea colegului nostru Alexandru Eftode.
Unul dintre ultimele bancuri este despre cum l-a invitat Putin pe Medvedev la restaurant. Putin comandă un steak, iar chelnerul întreabă: “Dar legumă?”, La care Putin răspunde, şi legumă tot un steak îşi ia”.
Însă cel mai popular este un filmuleţ făcut pe baza faimoasei comedii sovietice “Cavcazcaia Pleniţa”. La filmuleţul plasat pe site-ul YouTbube, este folosită fragmentul în care Şuric, studentul la cules folclor, este convins prin înşelăciune să participe chipurile la înscenarea unei vechi îndeletniciri tradiţionale: furatul miresei.
Numai că dialogul şi rolurile originale sunt înlocuite. În filmuleţul satiric Şuric este Medvedev, iar înscenarea pusă la cale nu-I despre furatul miresei, ci despre o altă tradiţie veche: alegerea preşedintelui.
Şuric/Medvedev trebuie să pretindă că adună semnături, că intră în luptă cu alţi candidaţi iar apoi - că învinge, iar prim-ministru devine Putin. Şi totul trebuie să arate natural, ca şi cum chiar ar fi alegeri.
Kremlinul e puţin probabil să se amuze la vizionarea filmuleţului de pe YouTube. Satiricul rus Yuly Gusman, preşedintele Academiei ruse de Film, spune că, sub Putin, Kremlinul a devenit indeosebi de intolerant faţă de satira politică:
"Acest tip de umor dispare şi din societate şi din dezbaterile televizate. Nu mai este şi cred că pe multă vreme. Mi se pare că a început să dispară în epoca lui Vladimir Vladimirovici. Pentru că lui Yelţîn i se pot reproşa multe, dar el respecta cu sfinţenie libertatea cuvântului. Presa îl ataca, îl muşca, dar Yelţîn, scrâşnea din dinţi şi răbda”.
Gusman ştie ce spune. Luna trecuta, la decernarea premiilor de film Nika, o televiziune care a transmis festivităţile i-a tăiat un fragment din discurs în care Gusman făcuse o glumă despre tandemul Putin-Medvedev. “În mod tradiţional, la decernarea premiilor avem un mesaj din partea preşedintelui, a spus Iuly Gusman. Dar aşa cum nu ştim cu siguranţă cine-i preşedintele nostru, consideraţi că mesajul meu ca şi cum ar fi şi din partea preşedintelui”.
Din transmisiunea televizată la festivalul Nika a fost tăiată şi o secvenţă video care îi înfăţişa pe Putin şi Medvedev în rolul de ţar şi fiul ţarului.
Tot aşa, de pe micile ecrane a dispărut încă în 2003 un show popular – Kuklî, în care politicienii ruşi, întrei ei şi Putin, mai întâi premier, iar apoi tânăr preşedinte, erau înfăţişaţi în chip de păpuşi şi satirizaţi în fel şi chip.
"No programul "Kukî" a dispărut, a dispărut ţara în care exista "Kukî" – spune autorul programului, umoristul Viktor Şenderovici. Ne-am întors la modelul sovietic. Satira tăioasă despre politicieni, care loveşte în punctul cel mai sensibil, nu mai există decât pe internet ori circulă ca folclor”.
Dar Şenderovici este optimis că ea va rămâne vie, tot aşa cum a fost vie chiar şi pe vremea lui Stalin.
-------------------------------
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.
--------------------
Grupurile de lucru Chişinău-Tiraspol întârzie să dea rezultate la aproape trei săptămâni de la înfiinţare, consideră Valeri Liţkai, şeful departamentului de externe al Transnistriei. Valerii Liţkai spune că motivul blocajului este statutul neclar al participanţilor la discuţii. Potrivit agenţiei Olvia press, Liţkai a cerut ca părţii transnistrene să-i fie recunoscut statutul de parte egală. Grupurile de lucru au fost înfiinţate în urma întrevederii Voronin-Smirnov din 11 aprilie, iar printre chestiunile divergente discutate de experţii celor două părţi se numără controlul asupra transportului feroviar prin Transistria.
Organizaţia Naţiunilor Unite a decis să înfiinţeze un grup de lucru special, condus de secretarul general ONU Ban Ki-moon, care să găsească soluţii la creşterea dramatică pe plan global a preţurilor la alimente. Printre primii paşi pe care ONU ar urma să-i întreprindă urgent este alocarea a 755 de milioane de dolari pentru finanţarea Programului Alimentar Mondial. Alte 1,7 miliarde de dolari vor fi alocate pentru susţinerea fermierilor din cele mai sărace ţări ale lumii.
Alianţa Nord Atlantică a anunţat că monitorizează desfăşurarea trupelor ruse suplimentare în republica nerecunoscută Abhazia din Georgia. NATO crede că acţiunile Rusiei măresc tensiunile în regiune. Casa Albă de la Washington a spus că este îngrijorată de mărirea numărului de militari ruşi. Decizia Rusiei a fost criticată şi de Uniunea Europeană. În apărarea sa, Moscova spune că trimite mai mulţi militari de menţinere a păcii pentru că Georgia s-ar pregăti să atace Abhazia, acutaţii respinse categoric la Tbilisi.
Uniunea Europeană a semnat Acordul de Stabilizare şi Asociere cu Serbia, în ciuda divergenţelor privitoare la independenţa Kosovo. Acordul a fost semnat la Luxembourg de miniştrii europeni de Externe şi vicepremierul sârb, Bozidar Djelic, dar deocamdată are un caracter simbolic. Punerea lui în practică va avea loc cu o condiţie: ca guvernul sârb să-i captureze şi predea pe suspecţii căutaţi de tribunalul ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie. Preşedintele sârb, Boris Tadici, speră că semnarea acordului, cu doar două săptămâni înainte alegerilor parlamentare anticipate din Serbia, va reduce şansele de victorie ale forţelor naţionaliste.
Torţa olimpică a revenit pe pâmânt chinezesc, la Hong Kong, după un turneu turbulent în jurul lumii. Autorităţile au deportat cel puţin şapte protestatari înainte ca flacăra să ajungă în China. În mai multe ţări prin care a trecut torţa olimpică, mai ales în Grecia, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia, ea a fost însoţită de proteste energice împotriva încălcării drepturilor omului în Tibet de către autorităţile chineze.
----------------------
Săptămîna trecută, organizaţia neguvernamentală Freedom House a dat publicităţii raportul său anual privind libertatea presei în lume. Freedom House este o organizaţie americană cunoscută prin promovarea libertăţii şi democraţiei în lume. Concluzia generală a raportului Freedom House este îngrijorătoare. În 2007 libertatea presei a avut de suferit şi mai mult pe plan global. Raportul vizează 195 de ţări, dintre care 72 au fost trecute în categoria celor cu o presă liberă, 59 – cu presă parţial liberă, iar 64 de ţări – în categoria celor în presa nu este liberă.
Experţii Freedom House constată o creştere a numărului de ţări în care mass-media este controlată de autorităţi sau în care puterea exercită presiuni asupra presei. O înrăutăţire a situaţiei în 2007 a cunoscut îndeosebi spaţiul post-sovietic. Parţial liberă presa a fost recunoscută în Ucraina şi Georgia. În Rusia, presa o duce mai rău decît în Tadjikistan, dar mai bine decît în unele ţări din Africa. Dintre 28 de ţări ale fostului lagăr socialist, presă liberă există numai în 8 state. Cel mai înalt raiting îl au Estonia, Cehia şi Lituania. Lista o încheie Turkmenistan, Uzbekistan şi Belarus – ţări din categoria celor unde presa nu este liberă.
În aceeaşi categorie a rămas şi Moldova – pe locul 148. Pentru comparaţie, România şi Ucraina sunt considerate ţări parţial libere sub aspectul libertăţii presei, ele aflându-se pe locurile 96 şi respectiv 113. Rusia însă se află mult în spatele Moldovei, cu o presă ne-liberă, pe locul 171.
Despre libertatea presei în fostul spaţiu sovietic şi în Rusia discutăm astăzi cu Oleg Panfilov, directorul Centrului pentru Jurnalism în situaţii extreme de la Moscova. Colegul meu, Vasile Botnaru, l-a întrebat mai întîi pe invitatul nostru, de ce Kremlinului nu-i pasa de proasta reputatie pe care şi-o cîştigă prin hărţuirea jurnaliştilor incomozi?
Oleg PANFILOV: „Problema este că atunci cînd vorbim despre Putere, ar trebui sa avem in vedere niste politicieni, care au in spate o ascendenta, o scolarizare fireasca, astfel incat ei să aibă un comportament de profesionisti. Or oamenii care au ajuns astazi la Putere in Rusia, cea mai mare parte a acestora nu sunt profesionisti. Ei sunt veniti direct din serviciile secrete. Or serviciile secrete se conduc de un singur ptrincipiu – seful a spus ca asa va fi, atunci se actioneaza in consecinta. In Rusia astăzi nu a ramas nici urma de politici publice. Atunci cand ajung in Ucraina sau in Georgia si urmasesc emisiunile de la televizor, mi se face rusine pentru ca asa ceva demult nu mai exista in Rusia. Si ma indurereaza faptul ca in Rusia asa ceva nu avem de opt ani. Nu avem pluralism de opinii, politicienii si politologii vorbesc la unison, si lipseste cu desavarsire orice diversitate de opinii”.
Vasile BOTNARU: Pornind de la aceste premise, se poate spune oare ca jurnalismul din Rusia este unul practicat in conditii extreme si se preteaza perfect specificului organizatiei pe care o conduceti?
Oleg PANFILOV: „Jurnalismul din Rusia demult cade sub incidenta definitiei conditii extreme si e o poveste care a inceput in urma cu 8 ani. Nu putem vorbi despre toti jurnalistii, pentru că în realitate cea mai mare parte a jurnalismului este propaganda. Actualmente, în Rusia jurnalismul care se opune activeaza in conditii extreme. Si un asemenea tip de jurnalism exista. El exista in provincie. Jurnalismul din Moscova intotdeauna a fost unul ghiftuit. Si daca pe timpurile presedintelui Eltin se mai si opunea, actualmente jurnalismul s-a asezat cuminte pe rafturi, ca niste carit in biblioteca, si fiecare isi stie lungul nasului. Iata de ce viata jurnalistica adevarata se desfasoara in provincie. Acum însă trebuie sa se recupereze timpul pierdut, astfel incat tanara generatie de jurnalisti sa inteleaga ce inseamna libertatea de expresie. Dar, daca se schimba atmosfera politica in tara, acest proces poate fi catalizat. Dovada este experienta Georgiei si a Ucrainei. Acolo se practică un alt fel de jurnalism. In Ucraina este un jurnalism mult mai liber, altceva ca nu este poate suficient de profesionist. Dar, in Ucraina in doua saptamani poti deschide un ziar. Eu cunosc multi ziaristi care din Rusia au plecat in Ucraina, tocmai pentru ca acolo muncesc in conditii de libertate. Acelasi lucru se poate spune despre Georgia. Acolo e o situatie oarecum paradoxala. Autoritatile sunt mai democrate decat oamenii din presa. Autoritatile vorbesc si incetatesnesc libertatea de expresie mai mult decat jurnalistii. In alte tari situatia este exact inversa”.
Vasile BOTNARU: Ce parere aveti despra zisele conditii extreme ale jurnalismului din Moldova, unde oamenii de presa de regula se situeaza de ambele parti a unei baricade numite « conflictul transnistrean »?
Oleg PANFILOV:
„Tocmai m-am intors din Transnistria. Apropo, unde am ajuns cu mari dificultati, dupa ce am asteptat mai bine de trei ore la punctul de control. Discuţiile cu oamenii din Transnistria, urmate de o escala in raionul Dubasari, unde am vizitat Cosnita mi-au lasat o impresie foarte puternica. Am aflat un lucru foarte straniu la parerea mea. In primul rand - in Transnistria exista un numar de jurnalisti care îşi dau seama de necesitatea negocierilor între Chisinau si Tiraspol. Si asta pentru ca au trecut mai multi ani si oamenii imi spun ca populatia din Transnistria pleaca, deoarece nu exista locuri de munca. Iar stadioanele, vilele luxoase si magazinele moderne nu-i opresc pe oameni. Si explicatia am gasit-o la piata aglicolă. Acolo am vazut ca legumele sunt ceva mai ieftine decat la Moscova. Eu nu-mi imaginez, cum pot sa-si permita oamenii din Transnistria care au un salariu mediu de 50-60 de dolari, sa cumpere legume atat de scumpe. Asta-i pe de o parte. In acelasi timp m-a frapat lipsa de unei politici informationale in Moldova. Ce alta concluzie as putea sa trag atunci cand oamenii din Dubasari im spun ca ei au fost dati uitarii si ca despre problemele lor televiziunea publica de la Chisinau vorbeste o data la partu saptamani, si ca ei sunt nevoiti sa urmareasca televiziunea Sherifii si canalele ruseti, si ca alte surse de informatii pur si simplu nu exista. E o situatia cam stranie. De aceea, la directia pe care vor evolua mai departe lucrurile trebuie sa se gandeasca nu doar oamenii care traiesc acolo, dar si politicienii de la Chisinau”.
--------------------------
Ruşii mai buni de gură au început deja să inventeze glume pe seama lui Dmitri Medvedev, fără să aştepte până când acesta va fi inaugurat oficial ca preşedinte. Medvedev a devenit personaj de bancuri, în ciuda faptului că are un protector puternic, Vladimir Putin. Mai mult ca atât, cele mai picante bancuri exploatează chiar relaţia dintre cei doi, însă sunt spuse cu jumătate de gură, pentru că satira politică tăioasă a devenit în ultimii ani o chestiune riscantă în Rusia. Mai multe, în relatarea colegului nostru Alexandru Eftode.
Unul dintre ultimele bancuri este despre cum l-a invitat Putin pe Medvedev la restaurant. Putin comandă un steak, iar chelnerul întreabă: “Dar legumă?”, La care Putin răspunde, şi legumă tot un steak îşi ia”.
Însă cel mai popular este un filmuleţ făcut pe baza faimoasei comedii sovietice “Cavcazcaia Pleniţa”. La filmuleţul plasat pe site-ul YouTbube, este folosită fragmentul în care Şuric, studentul la cules folclor, este convins prin înşelăciune să participe chipurile la înscenarea unei vechi îndeletniciri tradiţionale: furatul miresei.
Numai că dialogul şi rolurile originale sunt înlocuite. În filmuleţul satiric Şuric este Medvedev, iar înscenarea pusă la cale nu-I despre furatul miresei, ci despre o altă tradiţie veche: alegerea preşedintelui.
Şuric/Medvedev trebuie să pretindă că adună semnături, că intră în luptă cu alţi candidaţi iar apoi - că învinge, iar prim-ministru devine Putin. Şi totul trebuie să arate natural, ca şi cum chiar ar fi alegeri.
Kremlinul e puţin probabil să se amuze la vizionarea filmuleţului de pe YouTube. Satiricul rus Yuly Gusman, preşedintele Academiei ruse de Film, spune că, sub Putin, Kremlinul a devenit indeosebi de intolerant faţă de satira politică:
"Acest tip de umor dispare şi din societate şi din dezbaterile televizate. Nu mai este şi cred că pe multă vreme. Mi se pare că a început să dispară în epoca lui Vladimir Vladimirovici. Pentru că lui Yelţîn i se pot reproşa multe, dar el respecta cu sfinţenie libertatea cuvântului. Presa îl ataca, îl muşca, dar Yelţîn, scrâşnea din dinţi şi răbda”.
Gusman ştie ce spune. Luna trecuta, la decernarea premiilor de film Nika, o televiziune care a transmis festivităţile i-a tăiat un fragment din discurs în care Gusman făcuse o glumă despre tandemul Putin-Medvedev. “În mod tradiţional, la decernarea premiilor avem un mesaj din partea preşedintelui, a spus Iuly Gusman. Dar aşa cum nu ştim cu siguranţă cine-i preşedintele nostru, consideraţi că mesajul meu ca şi cum ar fi şi din partea preşedintelui”.
Din transmisiunea televizată la festivalul Nika a fost tăiată şi o secvenţă video care îi înfăţişa pe Putin şi Medvedev în rolul de ţar şi fiul ţarului.
Tot aşa, de pe micile ecrane a dispărut încă în 2003 un show popular – Kuklî, în care politicienii ruşi, întrei ei şi Putin, mai întâi premier, iar apoi tânăr preşedinte, erau înfăţişaţi în chip de păpuşi şi satirizaţi în fel şi chip.
"No programul "Kukî" a dispărut, a dispărut ţara în care exista "Kukî" – spune autorul programului, umoristul Viktor Şenderovici. Ne-am întors la modelul sovietic. Satira tăioasă despre politicieni, care loveşte în punctul cel mai sensibil, nu mai există decât pe internet ori circulă ca folclor”.
Dar Şenderovici este optimis că ea va rămâne vie, tot aşa cum a fost vie chiar şi pe vremea lui Stalin.
-------------------------------
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.