Linkuri accesibilitate

Cînd vor putea călătorii sîrbii fără vize în Uniunea Europeană?


Cu numai două zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Serbia, Uniunea Europeană a promis sârbilor că vor putea călători fără vize în spaţiul comunitar. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus că au fost începute demersurile pentru renunţarea la vize, dar nu a precizat când vor fi ele abolite cu totul.

Duminică, sârbii vor avea de ales între actualul preşedinte pro-occidental Boris Tadici şi rivalul său naţionalist Tomislav Nikolici, care vrea legături mai strânse cu Rusia.
XS
SM
MD
LG