Linkuri accesibilitate

Întîlnirea lui Tőkés László cu preşedintele Băsescu - Judit Ferencz


Preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe Tőkés László, proaspăt europarlamentar independent. După întâlnire, Tőkés se declară mulţumit că Traian Băsescu nu a respins ferm ideea unei discuţii despre autonomie. În comunicatul Administraţiei prezidenţiale nu se precizează că s-ar fi discutat şi despre acest subiect. Una peste alta, Krónika salută iniţiativa lui Tőkés de a solicita o întrevedere cu şeful statului şi salută promptitudinea cu care Băsescu a răspuns. Şi le sugerează liderilor UDMR să i se alăture lui Tőkés, în vederea soluţionării problemelor minorităţii maghiare.

Într-un interviu apărut în Új Magyar Szó, Tőkés spune că a discutat cu şeful statului despre problemele educaţiei în limba maghiară, despre retrocedări şi despre imperativul lustraţiei. Şi mai spune că întâlnirea a fost deosebit de importantă şi că vor mai urma altele, în vederea organizării unei consultări ample româno-maghiare.

Nyugati Jelen despre Băsescu-Tőkés: doi lideri carismatici, ai căror susţinători sunt decepţionaţii şi indignaţii.

Szabadság: Tőkés a cerut sprijinul lui Băsescu, după ce mai mulţi europarlamentari PD, membri ai grupul parlamentar popular, şi-au exprimat dezacordul faţă de primirea lui Tőkés în Partidul Popular European.

Transindex se întreabă de ce s-a grăbit totuşi Băsescu să-l invite la Cotroceni pe Tőkés László. Şi răspunde: pentru că n-are de pierdut şi, oricum, n-ar fi putut rata o astfel de ocazie să-i vină de hac UDMR-ului.

Primul clasat pe lista UDMR pentru europarlamentare, Frunda György, s-a retras după alegeri, cedând locul următorului clasat. Ca explicaţie, el a invocat deosebita importanţă pe care o reprezintă viitoarea sa funcţie de preşedinte sau vicepreşedinte de comisie în Consiliul Europei. Háromszék strigă: păcăleală! Krónika remarcă sec: iată, cum s-a confirmat o legendă urbană, dezminţită vehement de UDMR înainte de alegeri.

Din Új Magyar Szó: preşedintele Băsescu acuză ! De această dată, el acuză Asociaţia Pro Democraţia, care a elaborat proiectul de lege electorală, adoptat de guvern şi, cu mai multe modificări, de parlament. Băsescu zice că Asociaţia pro Democraţia este complice al guvernului. Complice la păcălirea electoratului, a cetăţenilor.

Allgemeine Deutsche Zeitung: preşedintele Băsescu roagă forţele politice să încheie un pact pentru reforma sistemului de învăţământ şi, surprinzător, toate partidele sunt de acord, cel puţin teoretic.

Szabadság publică un reportaj de sezon despre tăierea porcului. Din acest an, au intrat în vigoare şi în România anumite reguli ce trebuie respectate la sacrificarea animalelor. Asta înseamnă că porcii nu pot fi tăiaţi pur şi simplu: înainte de a le reteza gâtul, trebuie să li se administreze anestezic. Numai că, declară reprezentanţii Autorităţii sanitar-veterinare, pistoalele cu tranchilizant nu au sosit în ţară. Astfel, deocamdată, porcii vor fi privaţi de dreptul la o ultimă chercheleală.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG