Linkuri accesibilitate

Duma de stat supune la vot candidatura lui Viktor Zubkov la funcţia de premier


Duma de Stat a Rusiei va pune astăzi la vot şi, după toate probabilităţile, va aproba candidatura lui Viktor Zubkov, nominalizat de preşedintele Vladimir Putin pentru a-l înlocui pe premierul demisionar Mihail Fradkov. Zubkov, şeful comitetului responsabil cu monitorizarea financiară, o figură până acum necunoscută, a lucrat în trecut în administraţia oraşului Sankt Petersburg, împreună cu Vladimir Putin.

Zubkov a declarat ieri că ar putea candida la preşedinţia Rusiei în alegerile din primăvara viitoare, dacă va avea rezultate ca prim-ministru. Putin însuşi nu are dreptul constituţional să candideze pentru un al treilea mandat prezidenţial consecutiv.
XS
SM
MD
LG