Linkuri accesibilitate

Preşedintele Voronin îşi prezintă viziunea sa asupra unificării Moldovei


Într-o emisiune la televiziunea NIT, preşedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că nu are un plan secret de soluţionare a diferendului transnistrean „Rusia a renunţat la principiul din 2003 de a unifica ţară prin constituirea unei federaţii. Aceasta înseamnă că Rusia a recunoscut statutul statului nostru aşa cum este prevăzut de Constituţie. Acum discutăm chestiunea cu privire la forţele de menţinere a păcii", a declarat preşedintele Voronin,

Întrebat despre viziunea sa de unificare a ţării, Vladimir Voronin a spus că viitorul guvernator al Transnistriei trebuie să fie membru al guvernului de la Chişinău. Preşedintele a lăsat să se înţeleagă că Transnistriei trebuie să i se rezerveze un anumit număr de locuri în parlamentul de la Chişinău: ”E posibil ca pe o durată de opt ani, în două legislaturi, deputaţii în parlament vor fi aleşi separat, în dependenţă de numărul de alegători din Transnistria.”

Preşedintele Voronin a reafirmat că negocierile pe marginea soluţionării conflictului trebuie să se desfăşoare în aşa-numitul format 5 plus 2.
XS
SM
MD
LG