Linkuri accesibilitate

Acţiune de solidaritate cu asistentele bulgare condamnate la moarte în Libia


Angajaţii serviciilor de urgenţă din România au participat la o acţiune de solidaritate cu asistentele bulgare condamnate la moarte în Libia. La Bucureşti, Cluj şi în alte oraşe româneşti, sirenele staţiilor de salvare şi de pompieri au sunat vineri timp de 30 de secunde.

Cele cinci surori medicale bulgare şi un medic palestinian au fost condamnaţi la moarte pentru că ar fi infectat în mod deliberat cu virusul Sidei sute de copii libieni. În urma protestelor bulgare şi ale Uniunii Europene, Libia a anunţat că şi-ar putea schimba decizia în schimbul unei sume de bani sau a eliberării unui libian condamnat în Occident pentru terorism. Sofia şi Bruxelles-ul au respins această ofertă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG