Linkuri accesibilitate

Corupţia noastră cea de toate zilele - Judit Ferencz


Viitoarea Universitate Bolyai a organizat Zilele Porţilor Deschise. Într-un cort – aflăm din Transindex. Iniţiatorii au avut un triplu scop: să ofere informaţii despre instituţia pe care doresc să o reînfiinţeze, să comemoreze ’56 şi să nu se amestece în luptele politice din Ungaria – o spun chiar iniţiatorii.

Autonomie! - aclamă şi Băsescu. Autonomie în doze mici, egale în Secuime şi Caracal – după cum aflăm din Allgemeine Deutsche Zeitung. Primarii români din Secuime însă nu vor. Autonomie. Alarmaţi de declaraţiile făcute de liderii UDMR în această privinţă, ei vor organiza o adunare. Nu demonstraţie, nimic strident. Vor să se-ntâlnească undeva, să discute între ei despre ce ar fi de făcut – informează portalul Hirek.ro.

Buget electoral – titrează Háromszék. Ziarul comentează proiectul de buget întocmit de guvern. Care este mult prea generos – consideră editorialistul cotidianului. Acordă suspect de multă atenţie şi suspect de mulţi bani sistemului de asigurări sociale. Curat electoral, ce mai.

UDMR tre’ să-şi vadă de treabă, şi nu să se gândească prea mult la anticipate – recomandă fostul publicist, Székely Ervin, actualmente secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în săptămânalul Erdélyi Riport. Şi asta în ciuda faptului că UDMR ar avea de câştigat dacă s-ar organiza alegeri. Cât mai repede, cu atât mai bine. Căci formaţiunea pierde voturi. Le pierde constant, în timp, din ’90 încoace.

Şi tot Erdélyi Riport comentează decizia preşedintelui Băsescu de a nu participa la festivităţile dedicate celei de-a 50-a aniversări a revoluţiei ungare din 1956. Preşedintele are treburi importante în India. Păcat! – spune comentatorul, iar apoi face câteva scenarii ale discuţiilor ce puteau avea loc între Băsescu şi preşedintele Ungariei, Sólyóm László. Deşi cu temperament diferit, cei doi au cel puţin un lucru în comun: nici unul dintre ei nu-şi iubeşte premierul.

Mai multe localităţi din Transilvania se pregătesc de marcarea momentului ’56. La Cluj festivităţile vor fi umbrite de faptul că nu s-a finalizat monumentul proiectat pentru această ocazie. Mai exact, nu s-a turnat nici măcar soclul – precizează Szabadság.

Deconspirare intrinsecă: Biserica Ortodoxă Română susţine că CNSAS nu are autoritatea morală şi legală să verifice clerici . Tocmai de aceea, dosarele prelaţilor ar trebui să ajungă direct la Sinod, şi nu la CNSAS, iar Biserica ar trebui să le verifice cum ştie mai bine – detalii în Népújság.

61 % dintre cetăţenii României consideră firească corupţia – anunţă Új Magyar Szó, comentând un studiu realizat în ţările Europei. În opinia românilor, cea mai coruptă instituţie este Justiţia. Clasa politică ocupă doar locul al treilea în lista corupţilor.

Dusă-i legendara iscusinţă secuiască! – deplânge în Új Magyar Szó directorul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Varga Gábor. În judeţele Harghita şi Covasna nu s-a înregistrat nici măcar o singură cerere de brevet. Bucureştiul e lider în invenţii. Şi un mic detaliu, ce poate da de gândit: peste două treimi din cereri sunt depuse de persoane fizice. Adică firmele, universităţile şi institutele de cercetare nu excelează în invenţii.
XS
SM
MD
LG