Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a deplins faptul că în partid au apărut brusc justiţiari care cer excluderea Monei Muscă. Intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, Stoica a declarat ca "onest ar fi ca justiţiarii din PNL să aştepte cel puţin decizia CNSAS în cazul Monei Muscă". El a reamintit că în timpul campaniei electorale din 2000, CNSAS a emis două decizii privind colaboarea cu Securitatea a lui Mircea Ionescu Quintus şi a lui Dan Amedeo Lăzărescu si ca la acea data 'niciunul dintre cei care cer azi excluderea Monei Muscă din PNL nu au avut o acţiune justiţiară."

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG