Linkuri accesibilitate

Ministrul Culturii despre negocierile dintre Guvern si Casa Regala


Negocierile dintre Guvernul României şi Casa Regală pentru răscumpărarea prin despăgubire şi retrocedarea în natură a unor imobile ar putea fi încheiate într-o lună şi jumătate, a anunţat ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. El a solicitat şi obţinut miercuri acordul Guvernului ca Ministerul Culturii să fie singura instituţie care negociază cu Casa Regală. Ministrul a spus că obiectul negocierilor sunt Palatul şi Domeniul Peleş, inclusiv complexele Stăvilar şi Ceramica, Palatul Foişor şi Palatul Elisabeta şi o suprafaţă de teren de 60 hectare administrată de Primăria Sinaia. Iorgulescu a amintit că Palatul şi Domeniul Peleş vor fi răscumpărate de către statul român cu 30 milioane euro, restul imobilelor urmînd să fie retrocedate în natură.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG