Linkuri accesibilitate

Mihai Ungureanu considera ca sanctionarea sa de catre conducerea PNL a fost luata sub imperiul emotiei


Ministrul de Externe, Mihai Ungureanu a apreciat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că decizia Delegaţiei Permanente a PNL de a-l sancţiona cu avertisment public ar fi fost luată sub imperiul emoţiilor. Ministrul de Externe a mai pus decizia Delegaţiei Permenente a PNL şi pe seama unei anumite lipse de comunicare.

Miniştrii Mihai Ungureanu şi Sebastian Vlădescu, deputaţii Raluca Turcan şi Cristian Boureanu, precum şi senatorul Mircea Cinteză au fost sancţionaţi cu avertisment public de către conducerea PNL, pentru "ieşirile" publice ale celor cinci liberali, care au prejudiciat imaginea partidului.

În cazul lui Ungureanu şi Vlădescu decizia conducerii PNL a survenit votului negativ al acestora din şedinţa CSAT în care a fost respinsă propunerea de retragere a trupelor româneşti din Irak.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG