Linkuri accesibilitate

Preşedinţia libaneză acuză Parisul că blochează invitarea lui Emile Lahoud la summitul francofoniei de la Bucureşti


Oficiul preşedinţiei Libanului a acuzat Franţa că blochează invitarea preşedintelui Emile Lahoud, de orientare pro-siriană, la summitul francofoniei, ce se va desfăşura la Bucureşti în octombrie. Activităţile lui Lahoud au fost boicotate de Franţa şi de Statele Unite după ce termenul său ca preşedinte a fost extins pe alţi trei ani, în septembrie 2004, prin adoptarea la presiunea Siriei, a unui amendament constituţional.

Purtătorul de cuvînt al ministerului de externe al Franţei, Jean-Baptiste Mattei declarase marţi că Lahoud nu a fost invitat la Bucureşti şi că Libanul va fi reprezentat la întîlnirea francofoniei de către premierul Fuad Siniora. Preşedinţia libaneză nu a criticat direct România pentru neinvitarea lui Lahoud, dar medii de informare din lumea arabă au sugerat că diplomaţia română se pliază cererilor Franţei, în aşteptarea admiterii în Uniunea Europeană.
XS
SM
MD
LG