Linkuri accesibilitate

Proteste la Mazar-i-Sharif împotriva suspendării procesului lui Abdul Rahman,


Câteva sute de oameni au protestat în oraşul Mazar-i-Sharif din nordul Afganistanului faţă de suspendarea procesului împotriva afganului care a trecut de la islam la creştinism. Abdul Rahman, care s-a convertit la creştinism cu 16 ani în urmă când se afla în străinătate, fusese pus sub acuzare şi risca pedeapsa cu moartea, dar Tribunalul de la Kabul a suspendat procesul cerând examinarea psihiatrică a inclupatului. Printre multiplele reacţii internaţionale pe care le-a trezit acest caz, se numără şi cea a Papai Benedict al 16-lea: "Gândurile mele se îndreaptă mai ales către cei din ţările unde nu există libertate religioasă sau unde, în ciuda faptului că există pe hârtie, în realitate sunt impuse numeroase restricţii”.
XS
SM
MD
LG