Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin salută "parteneriatul de neclintit dintre Rusia şi Statele Unite"


Într-o telegramă de felicitare trimisă la Washington cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite, preşedintele rus Vladimir Putin a salutat „parteneriatul de neclintit dintre Rusia şi America”. „Nu am nici o îndoială că nivelul înalt de cooperare la care am ajuns prin eforturi bine coordonate va permite ţărilor noastre să răspundă ameninţărilor şi provocărilor globale, să lupte împotriva terorismului internaţional şi să extindă legăturile comerciale şi economice” - se spune în telegrama lui Putin.

Deşi Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la îndepărtarea Rusiei de democraţie sub regimul lui Vladimir Putin, un fost ofiţer KGB, administraţia Bush consideră totuşi Moscova un aliat important în lupta împotriva terorismului.
XS
SM
MD
LG