Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


dar oficialităţile de la Bruxelles au avertizat că autorităţile române trebuie ia măsuri intense în ce priveşte combaterea corupţiei. Acest lucru a fost reiterat de premierul Blair în convorbirile cu preşedintele Băsescu.

În declaraţia comună adoptată cu acest prilej se atrage atenţia asupra importanţei strategice a României ca graniţă estică a NATO şi din 2007 a Uniunii Europene, şeful statului român şi premierul britanic convenind să colaboreze pentru a include problematica regiunii extinse a Mării Negre pe agenda euro-atlantică şi pentru a sprijini aplicarea planurilor de acţiune ale blocului european pentru Republica Moldova şi Ucraina.

Cei doi demnitari au decis de asemenea să coopereze în contracararea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, în special a traficului de persoane şi de droguri.
XS
SM
MD
LG