Linkuri accesibilitate

Subponderali, dar cu aură - Judit Ferencz frunzăreşte publicaţiile maghiare şi germane


În loc de cetăţenie, maghiarii din Bazinul Carpatic ar putea primi paşapoarte - propune Cabinetul Gyurcsany. Lista cu propuneri formulată de guvernul de la Budapesta – redată de Kronika – continuă.

Decât primejdia imigrării în masă, mai bine înfiinţarea Fondului pentru Meleagul Natal. Un fond de un miliard de forinţi, administrat de cabinetul ungar şi destinat dăinuirii maghiarilor pe pământul strămoşesc. Altul decât cel al Ungariei. În plus, conducerea de la Budapesta mai promite finanţarea unui program de dezvoltare economică pentru maghiarii din afara ţării-mame. Propuneri primite cu indignare de cei vizaţi.

„Am fost cântăriţi şi găsiţi subponderali” – reflectează editorialistul săptămânalului Kisujsag. El îi citează pe responsabilii de la Budapesta care se tem că, în cazul obţinerii cetăţeniei, peste două milioane de maghiari ar alege să se stabilească în Ungaria. Asta în condiţia în care –mai spun ei – doar 25.000 de angajaţi veniţi din alte părţi ar contribui la creşterea şomajului.

Cabinetul de la Budapesta – huiduit la Sfântu Gheorghe unde îşi anunţase vizita ministrul culturii Hiller Istvan. După ce organizaţia locală a Uniunii Civice Maghiare a iniţiat un miting de protest, membrul guvernului de la Budapesta şi-a contramandat vizita, delegând un secretar de stat. Iar el a fost întâmpinat de mai bine de o sută de demonstranţi care revendicau cetăţenia ungară, numindu-i pe membrii guvernului de la Budapesta drept trădători de ţară şi de neam. Au mai urmat niscaiva huiduieli adresate oaspeţilor oficiali şi strigături de genul „Acasă, la Budapesta, cu voi !” – informează Haromszek. Şi reacţia oaspetelui secretar de stat, redat în Kronika. „Nu-mi face plăcere să fiu primit astfel. Nu este elegant”.

O altă vizită anulată: cea a politicianului austriac Jörg Haider, anunţată în Caraş Severin. Allgemeine Deustche Zeitung se-ntreabă dacă Haider şi-a contramandat turneul din cauza criticilor formulate de fostul ministru de externe, Andrei Pleşu sau din cauza declaraţiei actualului şef al diplomaţiei, Mircea Geoană, conform căreia „Guvernul nu are de-a face cu invitaţia adresată controversatului politician austriac”. Greu de spus care a fost motivul – conchide ziaristul.

În orice caz, e puţin probabil ca anularea vizitei să facă furori în Austria. Un lector universitar din Viena se plânge într-un interviu acordat săptămânalului Hermannstaedter Zeitung că unii colegi de-ai săi habar nu au unde se află România.

Noi însă ştim. În mijlocul campaniei electorale. Ziarele de limbă maghiară se concentrează în special pe campania UDMR. Din Kronika aflăm că departamentul pentru tineret din cadrul Uniunii adună autostopiştii de pe drumuri. Nu de alta, doar ca să se mai informeze în legătură cu aşteptările electoratului.

Liderii organizaţie UDMR din judeţul Covasna par să nu mai aibă nevoie de sondarea opiniei publice. Ei ştiu ce doresc votanţii. Un prefect maghiar pentru judeţ ! Drept pentru care îl şi promit. Nu se lasă aşteptată nici replica pesediştilor covăsneni, citaţi de Haromszek. „Covasna nu va avea niciodată prefect maghiar !” -susţin ei cu tărie.

Miercurea Ciuc nu va mai avea două cotidiane de limbă maghiară! Nu este vreo ameninţare, şi nici promisiune electorală. După nici două luni de existenţă s-a desfiinţat neaşteptat A Nap, ediţia locală a ziarului Ziua.

Dar, în final o veste bună. Cristalul de munte, adică banalul cuarţ, ne creşte aura. Pe deasupra ne mai vindecă şi aritmiile. Dar toate astea, numai dacă suntem încrezători – ne împărtăşeşte colecţionarul de minerale dr. Jakab Gyula.
XS
SM
MD
LG