Linkuri accesibilitate

Yasser Arafat într-o stare extrem de critică


Ministrul de externe al Autorităţii palestiniene, Nabil Shaath a declarat în cursul serii postului de televiziune CNN că starea lui Yasser Arafat, aflat în comă într-un spital militar din Franţa, ar fi atins "o stare extrem de critică". Shaath a dezminţit totuşi speculaţiile despre o posibilă deconectare a aparatelor medicale care îl menţin pe Arafat în viaţă. Ceva mai devreme, la o reuniune la Ramallah, liderii grupărilor palestiniene s-au pus de acord să respecte prevederea constituţională, în baza căreia conducerea Autorităţii palestiniene după dispariţia lui Yaser Arafat va fi asumată pe timp de 60 de zile de actualul preşedinte al Parlamentului, Rawhi Fattuh. Liderii au acceptat totodată propunerea preşedintelui Egiptului, Hosni Mubarak de organizare a unor ceremonii funerare oficiale la Cairo.
XS
SM
MD
LG