Linkuri accesibilitate

Lupta cu băncile tricolore, cu lipsa de transparenţă şi cu ierarhiile - Judit Ferencz pe frontul de vest al presei


Gyurcsany Ferenc este noul premier ungar - fapt ce preocupă şi presa maghiară din România. Toate ziarele îi dedică articole, editoriale şi analize. Iar Kronika nu-i poate ierta declaraţia făcută cu ceva timp în urmă, conform căreia "FIdesz-ul a fost cel care i-a iubit prea mult pe ardeleni".

Deşi tot Kronika punctează: noul prim-ministru vorbeşte ţigăneşte. Nu ştim cât de bine, cert este că s-a explicat: "există o singură Ungarie - a maghiarilor şi a romilor deopotrivă".

Şi tot în presa de limbă maghiară, articole cu şi despre ziarişti. Scrise tot de ei, desigur. Jurnalista Gal Eva Emese - aflăm din Romaniai Magyar Szo - va contesta la Biroul Electoral Central candidatura inginerului silvicultor Melles Elod. Nu de alta, dar dânsul este cercetat penal. Şi nu de alta, dar a pornit un proces de calomnie împotriva dânsei.

Ziarişti cu cazier şi în presa maghiară - titrează Kisujsag. Furt calificat, prostituţie şi altele. Subiect preluat şi de alte publicaţii: Erdelyi Naplo, Kronika, Romaniai Magyar Szo. Nu de alta, dar sunt ziarişti apropiaţi silvicultorului cu păduri-lipsă în gestiune.

Milioane-lipsă şi în gestiunea primăriei din Gheorgheni. Vreo patru sute - sugerează Kisujsag.

Gestiunea omului de afaceri Csibi Istvan din Miercurea Ciuc nu mai este pe ordinea zilei. El însă se plânge, în Hargita Nepe, de rele-tratamente. Transportându-l dintr-un loc în altul (dintr-un arest în altul, adică) i-au strâns cătuşele peste măsura încheieturii.

În Szabadsag, veşti de bine. Băncile din Cluj vor deveni monocolore. Cu timpul, însă. Vor fi toate roşii. De-un roşu aprins. Ba chiar şi în Piaţa Avram Iancu. Procesul însă este unul îndelungat. Durează luni de zile. Dar noul edil Emil Boc nu se dă bătut.

Luptă împotriva băncilor tricolore şi a corupţiei. În ambele cazuri, rezultatele se mai lasă aşteptate. Cel puţin asta reiese din studiile făcute de Asociaţia Pro Democraţia.

Studii ce arată că 71 la sută dintre clujeni nu-s prea mulţumiţi de transparenţă. Transparenţa în actele primăriei. Şi un membru al Asociaţiei dă explicaţii în Szabadsag: cifra indică faptul că nu se prea organizează licitaţii publice. Pentru lucrările publice, în speţă.

Kronika se-ncumetă să cuanitifice activitatea parlamentarilor UDMR. Ţinând cont de iniţiativa legislativă, de numărul declaraţiilor politice, interpelaţiilor şi a luărilor de cuvânt în plen. Un împătimit al microfonului s-a dovedit a fi deputatul covăsnean Marton Arpad care, în ultimii patru ani, a reuşit să ia cuvântul de 138 de ori.

La capitolul interpelări, învingător este Garda Dezso. Cel cu iniţiativă este Kerekes Karoly. Cel fără de părere este liderul grupului parlamentar al UDMR, Kelemen Attila. Care spune că, acum, în ajun de alegeri, nu e cazul să stabilim ierarhii. Cu toţii am (au) fost la înălţime - spune el. Şi e cazul să ne menţinem.
XS
SM
MD
LG