Linkuri accesibilitate

Peste 100 de eleve de religie musulmană din Franţa refuză să-şi scoată voalul


În Franţa peste 100 de eleve de religie musulmană au refuzat să-şi scoată voalul în conformitate cu o nouă lege care interzice însemnele religioase în şcolile publice franceze.

Ministrul Educaţiei, Francois Fillon, a declarat la postul de radio Europa 1 că aceste eleve au la dispoziţie două săptămâni pentru a se conforma prevederilor legale iar în caz contrar - ele riscă să fie exmatriculate.

Nu se cunoaşte până astăzi nimic despre soarta a doi jurnalişti francezi răpiţi în Irak de militanţi islamici care ceruseră, în schimbul eliberării jurnaliştilor, să fie anulată interdicţia privind însemnele religioase în şcolile publice.

O declaraţie difuzată azi pe internet şi atribuită Armatei Islamice din Irak dezminte că această grupare militantă ar fi cerut o recompensă de 5 milioane de dolari pentru eliberarea jurnaliştilor.
XS
SM
MD
LG