Linkuri accesibilitate

Ministerul de externe rus anunţă o soluţie juridică pentru criza şcolilor româneşti din Transnistria


Ministerul Rus de Externe a anunţat printr-un comunicat de presă publicat pe internet că a fost găsită o soluţie juridică pentru criza şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană. În comunicat se susţine: „În timpul vizitei de pe 30 şi 31 august a ambasadorului rus cu misiuni speciale Igor Savolschi la Chişinău şi Tiraspol s-a constatat că a fost găsită o soluţie şi anume înregistrarea pe teritoriul Transnistriei a instituţiilor de învăţământ care au fost fondate de autorităţile din învăţământ ale Moldovei”.

În noile condiţii, se spune în comunicatul Ministerului de Externe de la Moscova, „se deschide posibilitatea pentru ca părţile aflate în conflict să revină la rezolvarea disputelor la masa negocierilor în format pentagonal”. Nu este clar dacă şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană au fost sau nu înregistrate de administraţia de la Tiraspol, care declarase că este gata să le înregistreze dacă şcolile vor trece la predarea în grafie chirilică.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG