Linkuri accesibilitate

"Sănătate să fie. Şi autonomie. Şi protocol de colaborare. Şi despăguri. Şi cit mai puţină transhumanţă" - Judit Ferencz


Săptămâna începe - cel puţin în presa de limbă maghiară - cu Orbán Viktor. Ex-premierul ungar şi-a ţinut sâmbăta trecută cel de-al 15-lea discurs de la Tuşnad cu deviza: "Sănătate să fie. Şi autonomie".

Autonomia nu se obţine prin negocieri, ci prin perseverenţă şi forţă - susţine Orbán Viktor, citat de Krónika. În opinia sa, România nu poate satisface condiţiile politice ale aderării la Uniunea Europeană dacă nu asigură autonomie pentru maghiarii din Transilvania. Oricum, mai adaugă el, nimeni nu poate fi sigur că parlamentul de la Budapesta va vota în favoarea aderării României. Iar, în altă ordine de idei, UDMR se face vinovat de criza maghiarimii ardelene.

Şi tot la sfârşitul săptămânii trecute, tot la Tuşnad s-a manifestat şi ex-preşedintele României Emil Constantinescu care le-a sugerat membrilor Uniunii Civice Maghiare să candideze liniştiţi pe listele Acţiunii Populare. Din Krónika aflăm şi reacţia UCM. Liderii formaţiunii au decis că se vor decide cum să procedeze. Până una alta, le vor trimite carnetele de membru UCM celor 54.000 de persoane care au susţinut participarea formaţiunii la alegerile locale. Apoi vor organiza o întrunire. Apoi alta. În final vor convoca şi Congresul.

Departe de Tuşnad, ignorând avertismentele, liderul UDMR Markó Béla discută cu premierul Adrian Năstase despre realizările protocolului de cooperare. Romániai Magyar Szó relatează: cei doi au convenit să mai discute. Prevederile protocolului din acest an sunt oricum identice cu cele din anii trecuţi. Unele s-au realizat, altele - cum ar fi înfiinţarea de noi facultăţi de limbă maghiară în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai - nu.

Problema învăţământului superior în limba maternă apare şi în cotidianul Allgemeine Deutsche Zeitung. Prorectorul UBB Wilfried E. Schreiber punctează problemele secţiilor de limbă germană. Cea mai acută este lipsa de profesori. Următoarea pe listă este lipsa de studenţi. Majoritatea pleacă din ţară chiar înainte de a-şi termina studiile. Iar ceilalţi nu prea cunosc limba.

Probleme de educaţie şi în Gheorgheni. Săptămânalul local Gyergyói Kisújság prezintă situaţia şcolii pentru copii romi, înfiinţată cu şase ani în urmă. Clădirea în care funcţionează şcoala a fost între timp redobândită de fostul proprietar care acum doreşte să o vândă. Iar consiliul local refuză să o cumpere, dar nici nu are de gând să asigure alt spaţiu. Disperat, directorul şcolii declară că va ţine cursurile în parc.

Primarul din Gheorgheni însă nu vrea ţigani în centrul oraşului. Ba nu-i vrea de loc, căci - zice el - sunt prea mulţi. Drept pentru care, ajutat de jandarmi, a expediat pe alte meleagri zece dintre ei. Şi a prezentat această acţiune ca fiind prima mare realizare a mandatului său de primar.

Despre "marile realizări" ale fostului primar clujean Gheorghe Funar relatează, aproape zilnic, cotidianul Szabadság. Săptămâna aceasta, raportul Curţii de Conturi, din care reiese că fosta administraţie a omis să inventarieze clădiri întregi, iar ex-primarul Funar şi-a răsplătit anul trecut subalternii cu prime în valoare de aproape un miliard de lei.

Un mic calcul: urmaşului baronului Szentkereszthy i s-a oferit o despăgubire de cinci miliarde de lei pentru castelul din Arcuş, confiscat fără titlu în 1945 când toţi membrii familei nobiliare s-au refugiat în străinătate. Doar că, aflăm din Háromszék, tribunalul din judeţul Covasna a decis retrocedarea în natură. Procesul însă nu s-a încheiat. Directorul centrului cultural care funcţionează în castel va ataca sentinţa, fiind de părere că o asemenea valoare nu poate fi înapoiată proprietarului.

Tot despre lupte, proprietari şi proprietăţi relatează şi cotidianul Nyugati Jelen. Luptă acerbă între ciobani şi proprietarii de terenuri din judeţul Timiş. Oile pasc recolta, poliţia nu intervine. Proprietarii ameninţă cu represalii. Mai pe scurt: să limităm transhumanţa la orele de literatură !
XS
SM
MD
LG