Linkuri accesibilitate

Emisiunea „Ora opoziţiei” scoasă din grila de programe a televiziunii moldovene


Emisiunea „Ora opoziţiei”, inaugurată la sugestia preşedintelui Vladimir Voronin, va fi scoasă din grila de programe a televiziunii naţionale şi înlocuită cu un ciclu de emisiuni radio şi TV, intitulat „Arena”, la care vor putea să participe reprezentanţii grupurilor parlamentare de opoziţie, ai fracţiunii partidului de guvernămînt şi deputaţi independenţi.

Întrucît din grila de programe a fost scoasă şi „Ora guvernului”, partidele de opoziţie din Parlament vor trebui să împartă spaţiul de emisie şi cu reprezentanţii Preşedinţiei, Guvernului şi administraţiei locale, pentru care s-a instituit o altă emisiune Viaţa publică. O a treia emisiune va fi dedicată partidelor politice, toate cîte sînt înregistrate la ministerul justiţiei.

Decizia Consiliului de Observatori privind modificarea grilei de programe a fost precedată de dezbateri aprinse.Membrii consiliului care s-au pronunţat împotriva acesteia, şi-au motivat votul negativ prin aceea că în schimbul Orei opoziţiei s-a propus un ciclu de emisiuni care va dilua prezenta la televiziune a partidelor parlamentare de opozitie şi va pune în prim plan guvernarea.

O asemenea opinie a exprimat-o jurnalistul Vasile Botnaru, directorul agenţiei Basa-press, care a adăugat, de asemenea, că decizia respectivă este contrară spiritului de liberalizare - legislativă şi economică - a conditiilor de functionare a presei moldoveneşti pentru care pledează preşedintele Voronin.

Un alt membru al consiliului, directorul publicaţiei Jurnal de Chişinău, Val Butnaru, consideră că renunţarea la Ora opoziţiei nu ar fi altceva decît o tentativă de sugrumare a libertăţii cuvîntului ce a mai rămas la Teleradio-Moldova.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG