Linkuri accesibilitate

Zoe Petre: regionalizarea nu poate afecta unitatea naţională


Acţiunea Populară consideră că programul de regionalizare este indispensabil pentru realizarea unor proiecte ambiţioase, aşa cum sînt cele care se vor conveni în cadrul UE, fiind unicul instrument pentru "dislocarea structurii vicioase a baronilor locali" - a declarat, sîmbătă, Zoe Petre, vicepreşedintele AP.

Vorbind la seminarul "Adminstraţia publică locală în viziunea creştin-democrată", organizat de Fundaţia Hans Seidel şi Fundaţia Română pentru Democraţie, Zoe Petre a apreciat că "nu există nici o raţiune serioasă" pentru ca entităţile regionale să nu se constituie pe tiparul regiunilor istorice.

Existenţa unor regiuni este compatibilă cu structurile europene iar acest subiect trebuie dezbătut la nivel naţional, a spus Zoe Petre, care a remarcat lipsa de voinţă politică a actualei puteri pentru dezbaterea acestei probleme pînă la momentul integrării în UE.

Potrivit agenţiei Mediafax, Zoe Petre a precizat că, în opinia AP, problema regiunilor exclude orice afectare a unităţii naţionale şi orice idee de separatism pe criterii etnice.
XS
SM
MD
LG