Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


– a precizat la Bruxelles Comisarul pentru extindere Gunter Verheugen. "Obiectivul nostru este un tratat unic de aderare pentru aceste două ţări" - a afirmat Verheugen, citat de AFP. "Este realist să ne gîndim că data-ţintă 2005 va fi respectată. Acum trebuie să vedem doar care sînt progresele pe care cele două ţări le-au înregistrat" - a adăugat comisarul european.

Verheugen a făcut aceste declaraţii la finalul negocierilor de aderare, în cursul cărora Bulgaria a închis două capitole de negocieri (Justiţie - Afaceri Interne şi Mediu), iar România - trei capitole (libera circulaţie a persoanelor, transporturile şi controlul financiar).

"România ştie foarte bine că trebuie să recupereze întîrzierea" - a spus Verheugen, care a amintit că şi unele dintre cele zece ţări care vor adera la Uniunea Europeană în mai 2004 au avut, la un moment dat, întîrzieri similare României sau chiar mai mari, însă acest lucru nu le-a împiedicat să încheie la timp negocierile.

"Este foarte probabil ca România să reuşească... Dacă vor exista consens naţional şi sprijinul ferm al populaţiei, acest lucru este posibil" - a subliniat comisarul european. Verheugen a anunţat deasemenea că la sfîrşitul lunii ianuarie va prezenta "pachetul financiar" care ar putea fi acordat celor două ţări din momentul aderării la Uniunea Europeană.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG