Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


înainte de extinderea de la 15 la 25 de membri, în luna mai anul viitor. Franţa şi Germania sunt principali susţinători ai schimbărilor prevăzute în proiectul de constituţie, schimbări pe care le consideră necesare pentru funcţionarea Uniunii extinse.

Spania şi Polonia sunt în fruntea ţărilor care obiectează la noile reguli de vot în cadrul instituţiilor Uniunii, iar un grup de ţări mai mici se opun noii reguli prin care Comisia Europeană nu ar mai avea cel puţin un membru din fiecare ţară.

Membrii Uniunii se pregătesc pentru summitul de la sfîrşitul acestei săptămîni – termenul stabilit pentru adoptarea Constituţiei europene.
XS
SM
MD
LG