Linkuri accesibilitate

Rusia cere explicaţii guvernului de la Tbilisi în legătură cu prezenţa în Georgia a unui maganat rus pus sub urmărire de Moscova


Rusia a cerut Georgiei explicaţii în legătură cu vizita făcută noaptea trecută în Georgia de magnatul rus Boris Berezovsky, pus sub urmărire de autoritîţile ruse. Într-o declaraţie a Ministerului rus de Externe se spune că Rusia a cerut să i se explice de ce Georgia nu a luat măsura necesară de a-l aresta pe Berezovsky şi de a-l extrăda în Rusia. Berezovsky, acuzat în Rusia de fraudă şi delapidare, s-a aflat în Georgia sub un nume fals.

În declaraţia Ministerului rus de Externe se spune că autorităţile georgiene trebuiau să ştie că Berezovsky figurează pe listele Interpolului de persoane căutate.

Preşedintele în exerciţiu al Georgiei, Nino Burjanadze a declarat că autorităţile de la Tbilisi nu au nici o legătură cu vizita lui Berezovsky. Ea a mai spus că a fost vorba o încălcare a reglementărilor privind trecerea graniţei şi a promis că cei care s-au făcut vinovaţi de a-i permite lui Berezovsky să intre în Georgia vor fi descoperiţi şi pedepsiţi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG