Linkuri accesibilitate

Preşedintele lituanian incriminat de o comisie a parlamentului de la Vilnius


O investigaţie a parlamentului din Lituania privind posibile legături între biroul preşedintelui Rolandas Paksas şi crima organizată a ajuns la concluzia că atît biroul prezidenţial cît şi preşedintele însuşi au lăsat să se scurgă informaţii cu caracter secret.

Raportul adoptat de o comisie parlamentară urmează să fie discutat mîine în plenul parlamentului de la Vilnius, care va decide dacă să înceapă procedura de punere sub acuzare a lui Paksas. Raportul comisiei conchide că preşedintele Paksas este vulnerabil datorită acestor legături şi „reprezintă un pericol pentru securitatea naţională”.

Comisia formată acum o lună a examinat informaţiile din partea serviciului de securitate, potrivit cărora cercul din jurul preşedintelui a avut legături cu presupuşi mafioţi. Paksas respinge acuzaţiile şi refuză să demisioneze în pofida manifestaţiilor de protest.
XS
SM
MD
LG