Linkuri accesibilitate

Moldova sprijină "eforturile de depăşire a situaţiei din Georgia într-un cadru constituţional"


Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova s-a alăturat poziţiei exprimate de Statele Unite şi Uniunea Europeană privind situaţia din Georgia, care au salutat maniera paşnică în care a fost depăşită criza şi au exprimat sprijinul pentru noua putere de la Tbilisi. Externele de la Chişinău au declarat că Republica Moldova sprijină la rîndul ei toate eforturile de depăşire a situaţiei din Georgia într-un cadru constituţional.

Mîine la Kiev urmează să se întrunească miniştrii de externe din ţările membre ale CSI pentru a pune în discuţie chestiunea Georgiei, reuniune la care, din partea Republicii Moldova, va participa ministrul adjunct de externe, Andrei Stratan. Între timp, mai multe forţe politice de opoziţie de la Chişinău s-au declarat solidare cu opoziţia din Georgia, salutînd faptul că evenimentele nu au degenerat în violenţe.
XS
SM
MD
LG