Linkuri accesibilitate

Preşedintele Belarus prezintă un program de dezintoxicare naţională


Preşedintele Belarus Alexander Lukaşenka a ordonat lansarea unui program naţional contra beţiei pentru a combate alcoolismul de masă. „Jumătate din populaţia noastră sunt beţivi”, a afirmat Lukaşenka, într-o declaraţie televizată. Potrivit planului prezentat de preşedinte, de anul viitor, cei care vor fi dezontoxicaţi pe cheltuiala statului vor trebui să plătească echivalentul a opt dolari. Iar cei care reprezintă cazuri foarte dificile vor fi internaţi în clinici cu regim de penitenciar: tratament obligatoriu timp de trei luni, fără drept la vizite ale familiei şi pe cheltuiala pacientului.
XS
SM
MD
LG